DISTRIBUIȚI
afp

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat vineri protestele unor studenţi la Istanbul, spunând că sunt organizate de „terorişti”, şi a dat asigurări că numirea unui nou rector la o universitate prestigioasă, făcută de el, a fost în acord cu legea, relatează DPA, scrie agerpres.

„Studenţii nu fac parte din asta. Sunt implicaţi terorişti” în protest, a declarat Erdogan presei.


Citește și : Vaccinul AstraZeneca/Oxford ar putea fi aprobat în UE la sfârșitul acestei luni

O mişcare de protest a izbucnit luni la Universitatea Bogazici după ce şeful statului l-a numit ca nou rector pe Melih Bulu, care în 2015 a candidat pentru parlament din partea Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP) al lui Erdogan.

Protestarii s-au ciocnit cu poliţia luni, iar 45 de persoane au fost reţinute, conform agenţiei naţionale de ştiri Anadolu.

Vineri, 21 dintre cei reţinuţi au fost deferiţi instanţei, în timp ce restul au fost eliberaţi, a relatat Anadolu.

Cel puţin 12 dintre persoanele aduse în faţa instanţei sunt suspectate de legături teroriste, conform relatării, care menţionează organizaţia de extremă-stânga Partidul-Front de Eliberare Revoluţionară Populară (DHKP-C) şi organizaţia armată Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Ambele grupuri sunt desemnate ca organizaţii teroriste în Turcia.

Erdogan i-a luat ca ţintă şi pe politicienii de opoziţie care s-au solidarizat cu protestatarii, spunând despre un membru al Partidului Republican Popular (CHP) că este „militant al DHKP-C”.

Citește și : Pandemia a diminuat penetrarea granițelor UE

Studenţii şi profesorii au spus că numirea făcută de Erdogan este o încercare de a limita libertatea academică la Bogazici, una dintre cele mai vechi şi mai bune universităţi din Turcia. Ei cer dreptul de a-şi alege singuri rectorul. Grupuri de studenţi au anunţat pe reţelele de socializare în această săptămână că vor continua protestele.

De când Turcia a trecut la un sistem prezidenţial executiv în iulie 2018, Erdogan are autoritatea de a numi rectori la universităţile de stat.