DISTRIBUIȚI
afp

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care ameninţă că va bloca aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, şi-a exprimat miercuri speranţa că aliaţii Turciei „îi vor înţelege îngrijorările”, relatează AFP, potrivit agerpres.  

„Nu putem spune da”, a repetat el. „Să susţii terorismul şi să ne ceri sprijinul este o lipsă de coerenţă”, a insistat şeful statului, care le reproşează celor două ţări nordice că adăpostesc membri ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), clasificat ca organizaţie teroristă de Ankara, precum şi de SUA şi UE.


Citește și : 959 de militari ucraineni de la Azovstal s-au predat de luni (Moscova)

„Singura noastră aşteptare este ca NATO să dea dovadă de bunăvoinţă faţă de eforturile legitime ale Turciei de a-şi proteja frontierele”, a adăugat el. Combatanţii PKK sunt majoritar instalaţi în ţările vecine Turciei – Irak, Siria şi Iran.

„Niciunul dintre aliaţii noştri nu a respectat niciodată aceste îngrijorări, nu vorbesc de susţinere”, a mai afirmat şeful statului turc.

Preşedintele Erdogan şi-a reiterat de altfel cererile de extrădare a „teroriştilor” aflaţi în Suedia, cărora Stockholmul, acuză el, nu le-a răspuns niciodată.

El a reamintit că circa „treizeci de cereri de extrădare” au fost amânate.

Citește și : Marine Le Pen: O extindere a NATO sau UE ‘nu are vocaţia’ să favorizeze pacea

Preşedintele turc a avertizat din nou că emisarii suedezi şi finlandezi anunţaţi luni la Ankara nu sunt bineveniţi. „Să nu se obosească”, a spus el.

Preşedintele turc se opune extinderii NATO cu cele două ţări şi nu încetează să-şi reitereze ostilitatea, în pofida afirmaţiilor care se doresc a fi liniştitoare ale anturajului său, notează AFP.