DISTRIBUIȚI
AP

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan a declarat marți că mercenarii care luptă alături de generalul Khalifa Haftar în Libia sunt finanțați de Emiratele Arabe Unite, informează site-ul agenției de presă TASS, scrie mediafax.

El a mai declarat că Emiratele Arabe Unite oferă nu doar bani, ci și armament pentru aceștia.


Citește și : UE a plasat alte şapte persoane pe lista de sancţiuni în legătură cu anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea

„În timpul vizitei cancelarului Germaniei, Angela Merkel, am discutat despre acest lucru (despre situația din Libia, n.red.) și i-am spus că Haftar este un mincinos. Egiptul este susținătorul lui, la fel și autoritățile de la Abu Dhabi”, a spus Erdogan.

Libia se confruntă în prezent cu un conflict armat între forțele loiale Guvernului de la Tripoli, recunoscut internațional și condus de premierul Fayez Sarraj și forțele loiale Armatei Naționale Libiene, organizație condusă de generalul Khalifa Haftar.