DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat marţi Uniunea Europeană pentru participarea acesteia la un summit cu liderii arabi în Egipt, la câteva zile după ce nouă persoane condamnate la moarte au fost executate în această ţară, informează AFP, scrie Agerpres.

„Mai puteţi vorbi despre democraţie în ţările din UE, care tocmai a participat la un summit cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi ce a ordonat executarea a nouă tineri săptămâna trecută?”, a declarat Erdogan. „Aceasta este imposibil de înţeles. UE nu este sinceră”, a adăugat preşedintele turc în timpul unui discurs susţinut la Giresun (nord). „Istoria îşi va aminti de asta”, a spus el.


Citește și : Directorul Huawei îi atacă pe americani acolo unde-i doare cel mai tare şi le reaminteşte de scandalul provocat de Edward Snowden

Cu puţin timp înainte, şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu a denunţat ipocrizia UE pentru că aceasta a participat la summitul care a avut loc duminică şi luni în estul Egiptului. „Faptul că liderii UE stau deoparte şi îl susţin pe Sissi la scurt timp după execuţia a nouă tineri (…) înseamnă standarde duble, ipocrizie”, a declarat Cavusoglu în faţa presei de la Ankara. „Dimpotrivă, ei afirmă că dacă Turcia reintroduce pedeapsa cu moartea, ei vor face asta şi asta”, a adăugat el. „Astăzi, când te uiţi la liderii europeni, nu mai există valori, doar interese”, a continuat ministrul turc.

Nouă persoane au fost executate prin spânzurare miercuri în Egipt, pentru asasinarea Procurorului General egiptean în 2015, la Cairo. Acest atac nu a fost revendicat, însă poliţia a anunţat că a arestat membri ai Fraţilor Musulmani, organizaţie clasată drept „teroristă” de Cairo.

Citește și : 20 de combatanţi pro-regim au fost ucişi în atacuri executate de jihadişti în provincia siriană Idleb în trei zile (OSDO)

Relaţiile dintre Turcia şi Egipt sunt ca şi inexistente după destituirea, în 2013 (de către armata egipteană condusă pe atunci de generalul Sissi), a preşedintelui Mohamed Morsi, provenit din Fraţii Musulmani şi aliat al preşedintelui Erdogan.

Erdogan, care îl califică pe actualul preşedinte egiptean drept „pucist”, a declarat sâmbătă că nu poate accepta execuţiile de săptămâna trecută, denunţând „un sistem autoritar, chiar totalitar” în Egipt.