DISTRIBUIȚI
historynet.com
Divers excavating the wreck site (PRNewsFoto/Oman's Ministry of Heritage)

Epava unui vas portughez care se deplasa pe ruta mirodeniilor până în India şi care a naufragiat între 1575 şi 1625 a fost descoperită la gura de vărsare a fluviului Tejo, în apropiere de Lisabona, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, citate de AFP, potrivit agerpres.

„Este cea mai importantă descoperire arheologică din Portugalia din 1994”, dată a descoperirii, în aceeaşi regiune, a unei nave din secolul al XVII-lea, a declarat pentru AFP Jorge Freire, director al proiectului arheologic maritim lansat în 2005 de primăria din Cascais, comună de la periferia vestică a Lisabonei.


Citește și : Polonia: Mii de bugetari au manifestat la Varşovia pentru a cere majorarea salariilor

În ambele cazuri este vorba despre nave numite „nau” în portugheză, mai mari decât caravelele care le-au precedat şi care au servit ca nave de război şi comerciale.

Vestigiile descoperite pe 3 septembrie la 12 metri adâncime sunt răspândite pe o suprafaţă de 100 de metri lungime şi 50 de metri lăţime, a precizat primăria din Cascais într-un comunicat.

Vasul, care avea nouă tunuri din bronz, transporta porţelan chinezesc din epoca Wanli (1573-1619), piper şi cochilii, care serveau drept monedă în comerţul cu sclavi.

Citește și : Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atacul armat din Iran

„Faptul că nava avea la bord piper este important, întrucât este un indiciu că vasul venea la Lisabona când s-a scufundat”, a explicat Jorge Freire.

„Gura fluviului Tejo era poarta de intrare a Lisabonei, unde se află o mare concentrare de epave, cu cel puţin o sută de naufragii înregistrate din secolul al XVII-lea”, a precizat arheologul.