DISTRIBUIȚI
wired.com

Emisiile de carbon din Australia vor înregistra un declin cu până la 4 procente pe parcursul următorilor ani datorită implementării noilor surse de energie regenerabilă, conform anunţului unei echipe de cercetători, citat miercuri de DPA, potrivit agerpres.

Emisiile de gaze cu efect de seră din Australia ating circa 540 de megatone de dioxid de carbon echivalent pe an, însă după o stagnare scurtă vor scădea cu 3-4% în perioada 2020 – 2022 şi poate chiar mai mult în anii următori, conform unei sinteze publicate de Australian National University (ANU).


Citește și : Trump califică drept un ‘mare succes’ crearea unei zone de securitate în Siria

Australia implementează energia solară şi eoliană de zece ori mai rapid pe cap de locuitor în comparaţie cu media la nivel internaţional, ceea ce modifică utilizarea combustibililor fosili şi ajută la reducerea emisiilor, notează Andrew Blakers, autorul raportului, profesor la ANU.

”Acesta este un mesaj de speranţă pentru reducerea emisiilor noastre la costuri scăzute”, a adăugat specialistul.

”Energia solară şi eoliană oferă cea mai ieftină modalitate de a produce un impact profund în ceea ce priveşte emisiile datorită costului lor redus şi în continuă scădere”, a precizat Blakers.

Un alt cercetător, Matthew Stocks, a declarat că scăderea emisiilor în sectorul energiei electrice este pe cale să fie mult mai substanţiale decât creşterea emisiilor provenite din toate sectoarele la un loc.

Însă declinul emisiilor în anii 2020 va depinde de deciziile autorităţilor guvernamentale de a facilita conceperea unor modalităţi adecvate de transmisie şi stocare a energiei electrice, se arată în raport. Fără acestea, emisiile ar putea înregistra o nouă creştere după anul 2022, au notat oamenii de ştiinţă.

Citește și : Trei morți și patru dispăruți în urma inundațiilor devastatoare din Spania,Franța și Italia

Guvernul conservator din Australia, condus de Scott Morrison, un prim-ministru care susţine utilizarea cărbunelui, a refuzat să abandoneze combustibilii fosili şi
a insistat să folosească credite de emisii în temeiul Protocolului de la Kyoto pentru atingerea obiectivului Acordului de la Paris privind clima.

Însă raportul susţine că implementarea energiei solare şi eoliene în ritmul actual ar permite Australiei să îşi atingă obiectivul de emisii la costuri scăzute sau chiar zero, fără a utiliza aceste credite.