DISTRIBUIȚI
Vocea Europei

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat marţi seară dorinţa de a ”reconstrui un tratat de pace şi prietenie cu Africa” sub egida Uniunii Europene şi de a gestiona astfel la nivel european problema migranţilor, transmite agenţia France Presse, potrivit agerpres.

”Unul dintre obiectivele mele în timpul preşedinţiei franceze (a Consiliului UE) este de a încerca să reconstruim un tratat de pace şi prietenie cu Africa, unde una dintre date va fi modul în care europenii oferă tineretului african capacitatea de a avea oportunităţi pe continentul său”, a susţinut şeful statului francez în timpul unei întâlniri cu reprezentanţi ai Federaţiei protestante din Franţa.


Citeşte şi: Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA – Black News

”Împreună cu ţările de origine trebuie să concepem o politică mult mai bine organizată privind migraţia, în special cu Africa”, a afirmat Macron, care s-a pronunţat totuşi pentru o protecţie sporită contra migraţiei ilegale, pentru repatrierea sistematică a migranţilor ilegali şi pentru o reformă a spaţiului Schengen.

Potrivit preşedintelui francez, majoritatea celor sosiţi pentru a solicita azil vin din ţări cu care Franţa are relaţii diplomatice perfecte şi cărora le acordă zeci de mii de vize.

”După un an, ei sunt instalaţi, de multe ori într-o situaţie de ilegalitate, şi şi-au putut construi o viaţă normală. Pentru fiecare caz individual veţi ajunge să mă convingeţi că, uman, trebuie să îi păstrăm, dar în calitate de preşedinte nu vă pot spune că această situaţie este viabilă, întrucât acest lucru ar goli de sens ceea ce este azilul”, a explicat Emmanuel Macron.

Citeşte şi: ATAC jihadist în Irak! Cel puţin 11 au murit! – Black News

Şeful statului francez i-a răspuns astfel preşedintelui Federaţiei protestante din Franţa, François Clavairoly, care îi reamintise ”necesitatea dreptului de azil”.

Aceasta a fost prima dată când Emmanuel Macron a participat la o întâlnire cu reprezentanţii protestanţilor, pe modelul întâlnirilor sale periodice cu comunităţile catolică, evreiască şi musulmană.