DISTRIBUIȚI
en24.news

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a anunţat vineri pe Twitter că l-a primit la Palatul Elysee pe Juan Guaido, preşedinte al Adunării Naţionale venezuelene, recunoscut preşedinte interimar de peste 50 de ţări şi care încearcă de un an să îl înlăture de la putere pe Nicolas Maduro, notează AFP, scrie agerpres.

Apreciind întâlnirea sa cu Juan Guaido ca „un schimb constructiv de păreri”, şeful statului francez a adăugat acestui prim mesaj pe Twitter o fotografie în care îi strânge mâna opozantului preşedintelui Venezuelei.


Citește și : Trump se declară avocatul ferm al mişcării anti-avort

Juan Guaido s-a aflat în vizită la Paris după ce a fost primit la Londra de premierul britanic, Boris Johnson, şi după ce a participat la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.

Întâlnirea cu Emmanuel Macron fusese anunţată anterior de Palatul Elysee.

Juan Guaido doreşte organizarea de noi alegeri prezidenţiale în ţară, considerând că scrutinul din 2018 care i-a permis lui Nicolas Maduro să rămână la putere a fost marcat de „fraude”.

El a fost reales preşedinte al parlamentului unicameral de la Caracas la 5 ianuarie, dar puterea chavistă nu a recunoscut acest vot.

„Franţa sprijină organizarea rapidă a unor alegeri prezidenţiale libere şi transparente” în Venezuela, a mai scris pe Twitter Emmanuel Macron.

Franţa face parte din cele peste 50 de ţări, inclusiv Statele Unite, care l-au recunoscut pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al ţării sud-americane.

Citește și : Un oficial britanic susține că ‘este foarte probabil’ să existe cazuri de infecții cu coronavirus în Marea Britanie

Susţinut de SUA, o parte a comunităţii internaţionale şi a populaţiei venezuelene, Juan Guaido se află în Europa pentru a solicita ajutor.

„Singuri, nu vom reuşi”, a afirmat el joi la Forumul Economic Mondial de la Davos, subliniind că luptă împotriva unui „conglomerat internaţional şi criminal”.

„Avem nevoie de ajutorul vostru”, a spus el, în timp ce marţi, în Venezuela, birourile sale au fost percheziţionate.