DISTRIBUIȚI

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au lansat sâmbătă un apel părţilor, pe fondul creşterii ‘recente şi inacceptabile a încălcărilor încetării focului în estul Ucrainei’, ‘să-şi asume responsabilităţile’ şi ‘să pună în aplicare cât mai curând posibil’ acordurile de la Minsk, transmite AFP, citând un comunicat difuzat de Palatul Elysée.

Exprimându-şi ‘sprijinul faţă de respectarea deplină a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei’, preşedintele francez şi cancelarul german ‘subliniază că nu există o altă soluţie decât o reglementare exclusiv paşnică a conflictului’ şi ‘îşi reafirmă ataşamentul faţă de punerea integrală în aplicare a acordurilor de la Minsk’, conform agerpres .


Părţile, subliniază cei doi lideri, trebuie ‘să-şi asume responsabilităţile’ şi ‘să pună în aplicare cât mai curând posibil deciziile deja adoptate, pentru a atenua suferinţele locuitorilor cei mai afectaţi de situaţia actuală’.

Citește și : Incendiu la Gradina Zoologică din Londra . Câţiva angajaţi au fost răniţi

Emmanuel Macron şi Angela Merkel cer aplicarea ‘fără întârziere’ a ‘acordului intervenit în cadrul Grupului de contact trilateral pentru eliberarea a până la 380 de prizonieri deţinuţi de o parte şi de alta a liniei de contact’, ceea ce ar constitui ‘un progres major în aplicarea’ acordurilor de la Minsk.

Potrivit comunicatului preşedinţiei franceze, Macron şi Merkel ‘încurajează de asemenea părţile să continue eforturile în vederea facilitării schimbului tuturor prizonierilor rămaşi, să permită accesul CICR (Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, n.red,) la toţi deţinuţii şi să faciliteze căutările persoanelor dispărute de către CICR’.

Şeful statului francez şi cancelarul german ‘cer totodată revenirea ofiţerilor ruşi în cadrul Centrului comun de control şi de coordonare (JCCC), care joacă un rol foarte important în susţinerea observatorilor OSCE şi în urmărirea acordurilor de încetare a focului’.

Uniunea Europeană a prelungit în această săptămână, cu încă şase luni, sancţiunile economice impuse Moscovei în vara lui 2014, la câteva luni după anexarea Crimeei de către Rusia, urmată de ofensiva rebelilor proruşi în estul Ucrainei.

Kievul şi ţările occidentale acuză Rusia de susţinerea rebelilor separatişti, mai ales prin furnizarea de arme, acuzaţii respinse categoric de Moscova. Conflictul din estul Ucrainei s-a soldat până acum cu peste 10.000 de morţi.