DISTRIBUIȚI

Preşedintele francez Emmanuel Macron a început miercuri o vizită în Statele Unite, printr-un tur la sediul agenţiei spaţiale americane NASA împreună cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, relatează dpa, potrivit agerpres

Macron urmează să fie primit joi de omologul său Joe Biden la Casa Albă.


Citește și : Penitenciarele din Marea Britanie rămân fără locuri. Vor fi folosite 400 de celule ale Poliției

Administraţia americană a descris Franţa drept ‘aliatul cel mai vechi’ şi a lăudat angajamentul lui Macron după invazia rusă în Ucraina.

Cu toate acestea, se aşteaptă ca Biden şi Macron să abordeze şi unele subiecte sensibile.

În timpul întâlnirii cu preşedintele francez, Kamala Harris a salutat în Paris ‘un aliat vital’ al SUA, iar amândoi au subliniat importanţa cooperării în spaţiul extraterestru.

Macron a descris spaţiul ca un nou loc de conflict, ceea ce face cu atât mai importantă cooperarea între state care sunt la fel de angajate faţă de ştiinţă şi valori democratice comune.

Discuţiile dintre Biden şi Macron, care vor fi precedate de un dineu informal, se vor axa pe războiul din Ucraina şi vor mai aborda subiecte precum China, Iran, regiunea indo-pacifică şi cooperarea economică, de exemplu în sectorul energetic, potrivit unui comunicat emis de administraţia americană în avans.

Citește și : Mii de locuitori din Herson, evacuați din cauza bombardamentelor intense ale rușilor

Franţa se află în centrul a multe dintre aceste probleme, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, John Kirby, care l-a numit pe Macron ‘un lider dinamic’ în G7, ‘mai ales acolo, în Europa’. Acesta este motivul pentru care Biden l-a ales ca oaspete pentru prima vizită de stat pe care o găzduieşte la Casa Albă, a adăugat oficialul american.