DISTRIBUIȚI

Emirul Qatarului, Cheikh Tamim ben Hamad Al-Thani, l-a primit marţi pe şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, în timp ce continuă tensiunile în relaţiile dintre Doha şi vecinii săi arabi din Golf, care acuză emiratul îndeosebi de apropiere cu Teheranul, relatează AFP, potrivit agerpres.

Emirul Qatarului şi Zarif au trecut în revistă ”relaţiile de cooperare” dintre Qatar şi Iran ”în diferite domenii” şi au făcut schimb de opinii referitoare la ”situaţia din regiune, inclusiv la evenimentele actuale”, potrivit unei declaraţii oficiale difuzate de Doha.


AFP aminteşte că o criză gravă a izbucnit pe 5 iunie între Qatar şi patru ţări arabe, la două săptămâni după o vizită a preşedintelui american, Donald Trump, la Riad.

Citeşte şi: Echipa lui Navalnîi îi cheamă pe ruşi la proteste de amploare chiar de ziua lui Putin

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul a rupt brusc relaţiile diplomatice cu Doha, acuzând emiratul că susţine organizaţiile extremiste şi că nu se distanţează suficient de Iran. Cele patru ţări au impus un embargo Qatarului care a respins în bloc toate acuzaţiile.

Este vorba de prima vizită a lui Zarif în Qatar de la izbucnirea crizei în Golf în urmă cu patru luni.

Qatarul este condus de o dinastie sunnită, la fel ca celelalte monarhii arabe din Golf. Iranul este o ţară majoritar şiită.