DISTRIBUIȚI
AFP

Emirul Kuweitului, şeicul Sabah al-Ahmad Al-Sabah, a apreciat marţi drept „inacceptabilă şi intolerabilă” continuarea crizei din Golf, în care Arabia Saudită şi aliaţii săi sunt în conflict cu Qatarul, informează AFP, potrivit agerpres.

„Continuarea diferendului între fraţii noştri din Consiliul de Cooperare din Golf (CCG) a devenit inacceptabilă şi intolerabilă”, a declarat emirul în deschiderea unei noi sesiuni a Parlamentului kuweitian.


Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Filipine (VIDEO)! Cel puţin doi oameni au murit

El a notat că acest diferend „ameninţă realizările” CCG şi le-a cerut ţărilor membre „să-şi depăşească imediat divergenţele şi să-şi reafirme unitatea”.

Emitul Kuweitului a încercat în zadar, în lunile care au urmat declanşării crizei din Golf, să reconcilieze Qatarul cu vecinii săi.

La 5 iunie 2017, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul au rupt relaţiile lor diplomatice cu Qatarul şi au impus o blocadă economică împotriva lui. La acea dată, ei au acuzat Doha că susţine grupări islamiste radicale – ceea ce Qatarul a dezminţit – reproşându-i de asemenea că nu se distanţează suficient de Iran.

Citeşte şi: Trump face celebru un câine care l-a hăituit pe al-Baghdadi

Discursul în faţa Parlamentului kuweitian a marcat prima activitate politică a emirului Kuweitului, în vârstă de 90 de ani, după ce a fost internat la începutul lui septembrie în SUA. Şeicul Sabah a revenit la 16 octombrie în ţara sa după ce examenele medicale la care a fost supus în SUA au arătat rezultate pozitive”, potrivit mass-media din Kuweit.

Şeicul Sabah conduce Kuweitul, ţară din Golf bogată în ţiţei, din ianuarie 2006, când i-a succedat fratelui său, defunctul şeic Jaber al-Ahmad Al-Sabah.