DISTRIBUIȚI

Emiratele Arabe Unite au anunţat luni închiderea centrelor comerciale (mall-urilor) şi a restaurantelor, în cadrul restricţiilor impuse pentru combaterea răspândirii pandemiei de coronavirus, informează AFP, potrivit agerpres.

În Emirate, care au înregistrat până în prezent 153 de cazuri de infectare şi două decese provocate de COVID-19, marile mall-uri, uneori fastuoase, reprezintă una dintre principalele atracţii ale ţării şi sunt de obicei foarte frecventate de localnici şi de turişti.


Citește și: Emiratele Arabe Unite SUSPENDĂ toate zborurile de pasageri

„Centrele comerciale vor fi închise pentru o perioadă de două săptămâni, cu posibilităţi de reexaminare”, a declarat Autoritatea Naţională pentru Situaţii de Urgenţă, Crize şi Dezastre (NCEMA) pe Twitter.

„Restaurantele se vor limita la primirea comenzilor şi la serviciile de livrare”, a adăugat acesta.

Decizia, care nu se aplică farmaciilor şi supermarketurilor, va intra în vigoare miercuri, a precizat Autoritatea menţionată.

În acest context, autorităţile şi-au reiterat apelul către populaţie „de a rămâne acasă cu excepţia deplasărilor necesare” şi de a”respecta regulile de distanţare socială”, potrivit agenţiei de presă oficiale WAM.

Emiratele – al căror cel mai populat oraş, Dubai, este unul dintre principalele hub-uri aeroportuare din lume – au anunţat, de asemenea, suspendarea începând de miercuri, pentru o perioadă de două săptămâni, a tuturor zborurilor de pasageri, inclusiv a celor aflate în tranzit.

Citește și: China testează deja un vaccin împotriva noului coronavirus

Pentru a lupta împotriva răspândirii epidemiei COVID-19, Emiratele au consolidat deja măsurile de precauţie sâmbătă, anunţând „închiderea plajelor, parcurilor, piscinelor, cinematografelor şi sălilor de sport”.

Emiratele au interzis, de asemenea, străinilor cu drept de reşedinţă să revină în ţară până la o notificare ulterioară.