DISTRIBUIȚI
United with Israel

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat joi crearea unui fond de investiţii de 10 miliarde de dolari destinat unor sectoare strategice din Israel, cu care şi-au normalizat relaţiile anul trecut, notează AFP, potrivit agerpres.

Decizia, potrivit agenţiei oficiale de presă din Emirate, WAM, a fost luată în urma unui apel telefonic „constructiv” între prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi, şeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan, şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.


Citește și : Ungaria face publice contractele pentru vaccinuri și provoacă UE să facă la fel

Datorită acestui fond de 10 miliarde de dolari (aproximativ 8,3 miliarde de euro), Emiratele „vor investi în Israel şi alături de Israel în sectoare precum producţia de energie, apa, spaţiul, sănătatea şi agro-tehnologia”, a precizat WAM.

Cele două ţări au semnat anul trecut un acord de normalizare a relaţiilor bilaterale, sub egida preşedintelui american de la acea dată, Donald Trump.

Acordul a făcut din Emirate al treilea stat arab care a stabilit relaţii cu Israelul, după Egipt în 1979 şi Iordania în 1994.

Bahrein, Maroc şi Sudan au încheiat ulterior acorduri similare negociate de SUA cu statul evreu.

Fondul „vizează să sprijine relaţiile economice dintre cele două economii prospere din regiune, deblocând oportunităţi de investiţii şi de parteneriat”, a adăugat WAM.

Citește și : Grecia își redeschide porțile pentru turiști

A fost subliniat că „aceste fonduri vor proveni din sectoarele privat şi guvernamental”.

Anunţul a intervenit într-un moment în care Benjamin Netanyahu a fost obligat joi să îşi amâne prima vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, din cauza unui „diferend” cu Iordania legat de supravegherea spaţiului său aerian, potrivit biroului său.

Premierul israelian a spus că a convenit cu şeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan să se întâlnească „foarte curând”.