DISTRIBUIȚI
FILE PHOTO: People walk along a platform at Kings Cross train station during morning rush hour, amid the coronavirus disease (COVID-19) outbreak in London, Britain, December 1, 2021. REUTERS/Henry Nicholls/File Photo

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat că pandemia de COVID-19 încă nu s-a încheiat în pofida scăderii numărului de cazuri şi de decese, cerând ţărilor să implementeze programe de vaccinare cu doze booster înainte de venirea iernii, relatează AFP, potrivit agerpres.

Datele adunate în ultimele săptămâni „au arătat că a existat o scădere a numărului total de cazuri şi de decese asociate COVID-19 în Europa”, a declarat responsabilul strategiei de vaccinare a EMA, Marco Cavalieri..


Citește și : Criza energetică a declanşat o goană mondială după cărbune

„Cu toate acestea, pe măsură ce se apropie toamna, trebuie să ne pregătim pentru un nou val de infecţii, conform tendinţei manifestate de virus în ultimii doi ani”, a declarat Cavaleri în cadrul unei conferinţe de presă a EMA, fără a oferi însă cifre exacte.

Preşedintele american Joe Biden a declarat duminică la CBS că pandemia de COVID s-a încheiat în Statele Unite.

„Pandemia s-a terminat. Mai avem încă o problemă cu COVID. Mai avem multă muncă în acest dosar, dar pandemia s-a încheiat”, a afirmat Biden pentru „60 Minutes”.

Agenţia Europeană pentru Medicamente, cu sediul la Amsterdam, estimează însă că pandemia continuă în Europa.

„Credem în continuare că pandemia este în curs de desfăşurare în Europa”, a declarat Steffen Thirstrup, medicul-şef al agenţiei europene, în cadrul unei videoconferinţe.

Citește și : Doneţk şi Lugansk cer anexarea la Rusia

„Este important ca statele membre să se pregătească pentru administrarea vaccinurilor, în special a vaccinurilor adaptate (împotriva variantei Omicron), pentru a preveni răspândirea acestei boli în Europa”, a adăugat el.

Săptămâna trecută, EMA a aprobat primul vaccin – o versiune adaptată a Comirnaty de la Pfizer/BioNTech – care ţinteşte subvariantele extrem de contagioase BA.4 şi BA.5 ale Omicron.