DISTRIBUIȚI
ziare.com

Elveţienii au respins duminică o iniţiativă care dorea să impună companiilor elveţiene obligaţii legale mai stricte în privinţa respectării drepturilor omului şi a normelor de mediu, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit institutului de sondaje gfs.bern, aşa-numita iniţiativă privind „multinaţionale responsabile” a fost respinsă de cel puţin 14 din cele 26 de cantoane elveţiene, în timp ce rezultatul se anunţă strâns la nivel de voturi ale alegătorilor. Or, pentru a fi adoptat, un text trebuie aprobat atât de o majoritate de alegători, cât şi de cantoane.


Citește și : Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

Acest text prevedea obligarea companiilor elveţiene să asigure respectarea drepturilor omului şi a normelor de mediu în activităţile lor în străinătate, în cele ale furnizorilor lor sau ale partenerilor lor comerciali.

El ar fi făcut posibilă obligarea companiilor să răspundă pentru eventualele lor încălcări în faţa instanţelor din Elveţia.

„Sunt extrem de dezamăgită, dar este o iniţiativă care a primit un sprijin incredibil şi vedem că la nivelul întregii ţări a avut loc o dezbatere foarte largă, o dezbatere sănătoasă şi care ridică problema valorilor pe care vrem să le asigurăm într-o economie globalizată”, a declarat la canalul public RTS, Lisa Mazzone, reprezentantă a Verzilor elveţieni, partid care a îndemnat la un vot „Da” pentru iniţiativa susţinută de 130 de organizaţii neguvernamentale.

Consiliul federal (guvernul), precum şi organizaţiile de apărare a întreprinderilor au chemat alegătorii să respingă textul, apreciind că acesta riscă să afecteze interesele economice elveţiene.

Citește și : Incendiu la un centru de migranţi în nordul Parisului, opt răniţi

Elveţienii au respins, de asemenea, într-un alt vot o iniţiativă care urmărea să interzică Băncii lor Centrale şi fondurilor de pensii să contribuie la finanţarea producătorilor de materiale de război prin intermediul plasamentelor lor.

Potrivit estimărilor gfs.bern, această iniţiativă ar fi fost respinsă de 58% din populaţie, precum şi de o majoritate de cantoane.