DISTRIBUIȚI
dpa

Justiţia germană l-a condamnat joi la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 40.000 de euro pe un agent elveţian care a recunoscut că a spionat fiscul german pentru serviciul de informaţii elveţian, relatează AFP, DPA şi Reuters.

Daniel Moser (54 de ani) a făcut mărturisiri complete în faţa instanţei din Frankfurt în urmă cu două săptămâni pentru a obţine o pedeapsă mai clementă.


Parchetul german ceruse împotriva sa doi ani închisoare cu suspendare şi o amendă de 40.000 de euro.

Citeşte şi: Madridul lasă de la el? Constituţia poate fi schimbată pentru a permite referendumuri de independenţă

Moser, fost poliţist, a fost arestat în luna aprilie şi s-a aflat de atunci în detenţie preventivă.

El a recunoscut în instanţă că a spionat între iunie 2011 şi februarie 2015 administraţia fiscală a landului Renania de Nord – Westfalia, într-o perioadă de tensiuni între Germania şi Elveţia în legătură cu evaziunea fiscală.

Inculpatul a declarat că a fost de acord cu misiunea de spionaj din ‘patriotism, dragoste de aventură, motive pecuniare şi indignare’. El a primit 28.000 de euro pentru serviciile aduse.

Acţiunile sale au avut loc după ce guvernul din Renania de Nord – Westfalia a achiziţionat în mai multe rânduri CD-uri şi stickuri de memorie USB ce conţineau date despre cetăţeni germani care ascunseseră bani în bănci din Elveţia pentru a evita plata taxelor în Germania. Autorităţile elveţiene consideră aceasta drept furt de secrete economice, în timp ce partea germană afirmă că astfel se combate evaziunea fiscală.

Moser riscă să ajungă şi în faţa justiţiei din ţara sa, unde face obiectul unei anchete deschise în 2015 pentru ‘suspiciuni de spionaj economic’, conform Parchetului federal elveţian. Acesta suspectează că Moser a transmis unei persoane de contact date referitoare la o bancă elveţiană.