DISTRIBUIȚI
Twitter

Elveţia ‘nu va tolera’ o ‘escaladare’ a activităţilor de spionaj rusesc pe teritoriul său, a declarat luni şeful diplomaţiei elveţiene, Ignazio Cassis, anunţând o întâlnire în curând cu omologul său rus pe această temă, potrivit France Presse, potrivit agerpres.

Acest anunţ intervine în contextul în care doi presupuşi spioni ruşi, arestaţi în Olanda pentru suspiciunea de piratare a unui laborator elveţian asociat anchetei în cazul Skripal, au fost expulzaţi în Rusia în primăvară. Ei sunt de asemenea suspectaţi de autorităţi pentru tentativă de atac cibernetic împotriva Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA) din Lausanne.


Citește și : Erdogan: Avionul „cadorisit” de Qatar este al statului, Republica Turcia

‘Aceste activităţi ale serviciilor de informaţii sunt zilnice, nu numai din partea Rusiei, ci şi a altor state. Există o anumită escaladare acum a Rusiei’, a declarat ministrul de externe elveţian într-un interviu acordat postului public de radio al Confederaţiei, SRF.

‘Am avut deja contacte bilaterale la diferite niveluri, de mai multe ori în acest an, pentru a le spune clar că nu tolerăm astfel de activităţi în Elveţia. Trebuie să mă văd săptămâna viitoare cu ministrul rus de externe (Serghei Lavrov) şi îi voi spune direct’ aceasta, a adăugat el.

La solicitarea AFP, MAE elveţian nu a fost în măsură să ofere imediat informaţii despre locul şi data acestei întâlniri.

Ministrul Ignazio Cassis a mai spus că Elveţia nu a acreditat ‘anumiţi diplomaţi ruşi în ultimele săptămâni’, asigurând că doreşte un ‘dialog deschis, dar de asemenea critic cu Rusia’.

‘Nu trebuie să existe o criză diplomatică’, a insistat Cassis, evocând ‘rolul de neutralitate’ al Elveţiei.

Ţară neutră situată în centrul Europei şi care găzduieşte numeroase organizaţii internaţionale, între care agenţii ale ONU şi OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului), Elveţia este în mod tradiţional un loc de activitate intensă a serviciilor de informaţii.

Citește și : Erdogan: Turcia îşi va întări prezenţa militară în partea de nord a Ciprului

Vineri, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a denunţat acuzaţiile vizându-i pe cei doi ruşi suspectaţi de piratarea laboratorului Spiez. El a spus că nu poate ‘să creadă că un astfel de eveniment ar fi putut să scape de atenţia presei’ în momentul presupusei arestări a celor două persoane.

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a solicitat laboratorului Spiez să analizeze eşantioanele prelevate la Salisbury (sudul Angliei), unde fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa au fost otrăviţi cu agent neurotoxic Noviciok în luna martie.

În momentul arestării celor doi presupuşi agenţi ruşi, laboratorul ajuta de asemenea OIAC în ancheta cu privire la utilizarea armelor chimice în Siria, potrivit cotidianului olandez NRC. Cei doi agenţi arestaţi în Olanda ar face partea din GRU, Serviciul de informaţii al armatei ruse, conform NRC.