DISTRIBUIȚI

Elveţia va plasa în carantină începând din luna februarie călătorii care sosesc din sudul Franţei, din regiunea Provenţa-Alpi-Coasta de Azur (PACA), dar şi pe cei din mai multe ţări noi, precum Portugalia şi Israelul, informează AFP, potrivit agerpres.

În total, cinci regiuni din ţările vecine Elveţiei şi zece ţări au fost adăugate pe lista actualizată publicată miercuri de Oficiul Federal pentru Sănătate Publică din această ţară.


Citește și: Coronavirusul MUTANT face prăpăd în Portugalia

În statele vecine, pe lângă PACA, pe listă figurează regiunile Emilia-Romagna şi Friuli-Venezia Giulia din Italia, Turingia din estul Germaniei şi Salzburg din Austria.

Printre ţările adăugate se numără Spania, Cipru, Liban şi Monaco. Cu toate acestea, carantina obligatorie de zece zile este ridicată joi pentru călătorii din Croaţia, Danemarca, Georgia, Luxemburg şi Serbia.

Citește și: UE salută revenirea SUA în Acordul de la Paris

Nerespectarea acestei măsuri poate duce la o amendă de până la 10.000 franci elveţieni (11.239 dolari sau 9.284 euro). Un test negativ nu pune capăt carantinei.

Decizia de a include o ţară sau o zonă pe listă depinde de incidenţa din ultimele 14 zile, şi anume de numărul de noi contaminări la 100.000 de persoane înregistrate în această perioadă. Dacă incidenţa dintr-o ţară depăşeşte cu cel puţin 60 pe cea din Elveţia, ţara este introdusă pe listă.