DISTRIBUIȚI

Elveţia a respins din nou o solicitare a Germaniei de a permite reexportul de muniţii elveţiene către Ucraina, a anunţat joi guvernul de la Berna, susţinând că o astfel de acţiune ar încălca neutralitatea Elveţiei, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.  

Ministrul german al apărării Christine Lambrecht a adresat luna trecută o cerere scrisă guvernului de la Berna pentru a obţine permisiunea de a furniza 12.400 de cartuşe elveţiene pentru tancurile antiaeriene Gepard pe care Berlinul le-a livrat deja Ucrainei, ca să o ajute în războiul împotriva Rusiei.


Citește și : Americanii au aflat! Comandanții ruși au discutat despre folosirea armamentului nuclear

Însă ministrul elveţian al economiei, Guy Permelin, a dat acelaşi răspuns pe care guvernul elveţian îl dăduse şi în luna iunie, când respinsese cererea Germaniei.

„Conform principiului egalităţii de tratament din legea privind neutralitatea, Elveţia nu poate accepta o cerere pentru transfer de material de război de origine elveţiană către Ucraina, atât timp cât aceasta din urmă este implicată într-un conflict armat internaţional”, a subliniat guvernul elveţian.

„Atâta vreme cât situaţia rămâne neschimbată, aprobarea unui transfer de material militar elveţian de către Germania pentru Ucraina nu este încă posibilă”, a adăugat el.

Citește și : Cetăţenii germani sunt sfătuiţi să plece imediat din Iran: Riscaţi să fiţi arestaţi!

 

Cartuşele de 35 mm fuseseră furnizate de companii elveţiene armatei germane în urmă cu decenii, cu condiţia ca Germania să nu poată reexporta muniţiile fără aprobarea Elveţiei.