Armata de Eliberare Naţională (ELN) a eliberat miercuri trei militari, cu două zile înainte de împlinirea primei luni de mandat al preşedintelui columbian Ivan Duque şi a termenului fixat de acesta pentru a decide dacă va continua discuţiile de pace cu respectiva gherilă, transmite EFE, potrivit agerpres.
Cei trei soldaţi căzuseră în mâinile gherilei pe 8 august în departamentul Arauca, la frontiera cu Venezuela.
Vezi şi: Cutremur puternic în Japonia. Cel puţin două persoane au murit şi 38 sunt dispărute – FOTO/VIDEO
Ei au fost predaţi miercuri unei comisii umanitare conduse de Avocatul Poporului.
În numele ELN, liderul gherilei, alias „Oscar”, a citit un comunicat în care a indicat că gruparea îşi menţine „fermitatea, convingerea şi voinţa politică de a căuta pacea fără impuneri”.
La asumarea funcţiei, pe 7 august, preşedintele columbian Ivan Duque a arătat că va evalua timp de 30 zile negocierile cu ELN, începute în februarie 2017 la Quito, în Ecuador, şi continuate la Havana, pentru a decide asupra continuării dialogului.
Citeşte şi: Arabia Saudită a interceptat o rachetă trasă de rebelii yemeniţi. 26 de oameni au fost răniţi
„Dacă ELN are dorinţa de pace, (…) dacă vor demobilizarea, dezarmarea şi reinserţia, eu sunt gata pentru a putea începe un dialog, dar acesta trebuie să se bazeze pe eliberarea ostaticilor”, a reiterat mesajul Duque, în această săptămână.
Potrivit guvernului de la Bogota, gherila ELN menţinea sechestrate 19 persoane, printre care şi cei trei soldaţi eliberaţi miercuri.