DISTRIBUIȚI
G4Media.ro

Franţa vrea să facă „insuportabil costul războiului pentru Rusia”, a declarat luni şefa guvernului francez Elisabeth Borne, în deschiderea unei dezbateri în Adunarea Naţională asupra războiului din Ucraina, informează AFP, potrivit agerpres.  

„Obiectivul nostru este acelaşi de la început: să facem costul războiului insuportabil pentru Rusia, să lovim puternic economia ei, pentru a o împiedica să-şi finanţeze ofensiva”, a spus Elisabeth Borne. „Rusia este cea care a început acest război. Ea este cea care ne obligă să acţionăm” astfel, a adăugat premierul francez.


Citește și : Victorii importante ale aliaţilor lui Bolsonaro în alegerile legislative din Brazilia

„Sancţiunile vor continua atât timp cât Putin va persevera în spirala conflictului şi a confruntării. Abandonarea sancţiunilor ar însemna abandonarea Ucrainei. Aceasta ar însemna să renunţăm la valorile noastre. Ar însemna să ne supunem Rusiei. Franţa, patriotismul, nu înseamnă abandonare. Nu înseamnă renunţare. Nu înseamnă supunere”, a adăugat Elisabeth Borne, adresându-se indirect deputaţilor de extremă dreapta din partidul Adunarea Naţională, acuzaţi de apropiere cu Moscova şi care se opun sancţiunilor economice împotriva Rusiei.

„Şi aceste sancţiuni – spre nemulţumirea celor care îşi maschează fascinaţia pentru imperialismul rus printr-un pretins patriotism – funcţionează”, a subliniat Borne.

„Economia rusă s-a contractat considerabil, cu o scădere de 6% din PIB anul acesta. Inflaţia rusă a explodat. Şi Rusia a pierdut accesul la materiale de înaltă tehnologie”, a enumerat ea.

„Cu preţurile ridicate la energie, Moscova încearcă deocamdată să menţină iluzia. Însă faptele sunt aici. Propaganda rusă nu trebuie să ne păcălească. Economia rusă este asfixiată”, a declarat premierul francez.

De asemenea, Elisabeth Borne a anunţat în Adunarea Naţională organizarea „în lunile următoare”, la Paris, a unei conferinţe economice asupra Ucrainei, pentru a „mobiliza companiile franceze” în reconstrucţia acestei ţări.

„Vă anunţ că vom organiza în următoarele luni, la Paris, o conferinţă economică împreună cu autorităţile ucrainene, pentru a mobiliza companiile franceze”, a afirmat Borne, precizând că nevoile Ucrainei pentru reconstrucţie sunt evaluate în prezent la 350 de miliarde de euro.

Această conferinţă economică se va derula în completarea conferinţei asupra reconstrucţiei Ucrainei prevăzută să aibă loc pe 25 octombrie în Germania şi a celei din Lugano care a avut loc vara aceasta.

Citește și : Europa se confruntă cu un ‘risc fără precedent’ de probleme în aprovizionarea cu gaze

„Pe termen scurt, ne-am angajat să ne concentrăm eforturile asupra reconstrucţiei regiunii Cernihiv, în nordul ţării. În acest sens, urmărim mecanismul de sponsorizare propus” de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a amintit ea.

În discursul său, Elisabeth Borne a mai afirmat că Franţa susţine „iniţiativele Comisiei Europene pentru a acompania şi organiza finanţarea reconstrucţiei Ucrainei”.