DISTRIBUIȚI
JINHAGENCY

Elevele din Iran şi-au fluturat hijabul în aer şi au protestat faţă de autorităţi, într-o demonstraţie fără precedent prin care şi-au arătat susţinerea pentru manifestaţiile care au cuprins ţara după moartea Mahsei Amini, relatează BBC, scrie news.ro .

Videoclipurile verificate de BBC au arătat demonstraţii în curţile şcolilor şi pe străzile mai multor oraşe.


Citește și : Borisov va încerca să formeze o coaliţie de guvernare în Bulgaria, chiar dacă nu va deveni prim-ministru

Fetele au protestat faţă de moartea tinerei Mahsa Amini, luna trecută, care a fost reţinută pentru încălcarea legii hijabului.

În Karaj, fetele au forţat un oficial din domeniul educaţiei să părăsească şcoala.

În videoclipurile postate luni pe reţelele sociale fetele pot fi observate strigând ”Ruşine să vă fie” şi aruncând spre bărbat cu sticle de apă goale, până când acesta iese printr-o poartă.

Într-un alt videoclip de la Karaj, care se află chiar la vest de capitala Teheran, se aud elevii strigând: ”Dacă nu ne unim, ne vor ucide unul câte unul”.

În oraşul sudic Shiraz, luni, zeci de eleve au blocat traficul pe o şosea principală în timp ce îşi fluturau vălul în aer şi strigau ”Moarte dictatorului”, făcând referire la liderul suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, care are ultimul cuvânt în ceea ce priveşte toate problemele de stat.

Alte proteste ale elevelor au avut loc marţi în Karaj, Teheran şi în oraşele din nord-vestul ţării, Saqez şi Sanandaj.

Mai multe eleve au fost fotografiate în picioare în sălile de clasă, având capetele descoperite. Unele dintre ele aveau îndreptate degetele mijlocii – un gest obscen – către Ayatollahul Khamenei şi fondatorul Republicii Islamice, Ayatollahul Ruhollah Khomeini.

Protestele elevelor au început la câteva ore după ce Khamenei, care are ultimul cuvânt cu privire la toate chestiunile de stat, a rupt tăcerea cu privire la tulburări şi a acuzat Statele Unite şi Israelul, duşmanii ai Iranului, de orchestrare a ”revoltelor”.

El şi-a oferit tot sprijinul forţelor de securitate, care au răspuns protestelor printr-o represiune violentă.

Protestele au fost declanşate de moartea Mahsei Amini, o tânără kurdă de 22 de ani, care a intrat în comă după ce a fost reţinută de poliţia morală pe 13 septembrie la Teheran pentru că ar fi încălcat legea care impune femeilor să-şi acopere părul cu un hijab. Ea a murit în spital trei zile mai târziu.

Citește și : SUA şi Coreea de Sud au executat ‘un exerciţiu cu lovituri de precizie’ după tirul cu rachetă nord-coreean

Familia ei a declarat că ofiţerii au lovit-o în cap cu o bâtă şi au dat-o cu capul de unul dintre vehiculele poliţiei.

Poliţia a negat că tânăra a fost maltratată şi a spus că a suferit ”insuficienţă cardiacă bruscă”.

Primele proteste au avut loc în nord-vestul Iranului, o regiune populată de kurzi, unde locuia Mahsa Amini, apoi s-au răspândit rapid în toată ţara.