DISTRIBUIȚI

Administraţia preşedintelui american Donald Trump a numit marţi un procuror experimentat ca emisar al SUA pentru combaterea antisemitismului în străinătate, un post vacant de doi ani, relatează AFP, potrivit agerpres.

Elan Carr, nepot al unor supravieţuitori ai Holocaustului care a făcut parte din consiliul naţional al influentei organizaţii americane de lobby pro-Israel AIPAC, a fost procuror adjunct al Los Angeles-ului.


Citește și: Trump a încercat concilierea într-un climat politic nociv (AFP)

Cunoscut pentru lupta sa împotriva bandelor criminale, el a candidat, fără succes, din partea republicanilor pentru un loc în Congres.

„Promovarea drepturilor omului şi a libertăţii religioase, inclusiv prin combaterea antisemitismului peste tot unde el există, este o prioritate a politicii externe a SUA”, a spus secretarul de stat Mike Pompeo, citat într-un comunicat prin care s-a anunţat numirea lui Elan Carr.

Acesta a început imediat prima sa vizită în străinătate în calitate de emisar, pentru a participa la conferinţe în Slovacia şi Belgia privind antisemitismul în Europa, conform Departamentului de Stat.

Numirea vine la peste doi ani de la instalarea lui Trump la Casa Albă, timp în care mai multe posturi diplomatice au rămas vacante.

Primul secretar de stat din mandatul lui Trump, Rex Tillerson, un fost director din sectorul petrolier care a fost însărcinat cu reducerea efectivelor Departamentului de Stat, a sugerat eliminarea acestui post, argumentând că există alţi responsabili care se ocupă deja de problematica antisemitismului.

Mai mulţi aleşi s-au opus, iar Congresul a adoptat luna trecută o lege care cerea administraţiei să ocupe postul vacant de emisar împotriva antisemitismului în termen de 120 de zile.

Citește și: Miniștrii britanici au discutat în secret AMÂNAREA Brexit-ului

„Prea mult timp administraţia a dezamăgit comunitatea evreiască din lume întârziind în acoperirea acestui post crucial într-un moment în care antisemitismul sporeşte în lume”, a spus democratul Eliot Engel, care conduce Comisia de Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor, salutând numirea lui Carr.

Conform unui raport al guvernului israelian, 13 evrei au fost ucişi în lume anul trecut în atacuri antisemite, cel mai înalt nivel din ultimele decenii.

Unsprezece dintre ei au fost ucişi în octombrie într-o sinagogă din Pittsburgh, în cel mai sângeros atac antisemit înregistrat în SUA.