DISTRIBUIȚI
Middle East Eye

Autoritățile din Egipt, Franța, Grecia și Cipru au denunțat miercuri intervenția militară a Turciei în Libia, dar și acordul dintre Ankara și Tripoli privind delimitarea frontierei maritime dintre cele două state, informează site-ul agenției de presă DPA, scrie mediafax.

Miniștrii de Externe ai celor patru state au participat miercuri la o reuniune la Cairo privind situația din Libia.


Citește și : SUA consideră că au ‘restabilit un anumit nivel de descurajare’ cu Iranul

Anunțul reprezentanților celor patru state vine în contextul în care, în noiembrie, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan și premierul Libiei, Fayez Serraj au semnat la Istanbul două acorduri, unul privind colaborarea în domeniul securității și altul referitor la frontiera maritimă.

De asemenea, Parlamentul turc a autorizat cu o largă majoritate un proiect de lege care permite desfășurarea de trupe în Libia pentru a sprijini guvernul de la Tripoli în războiul civil cu care se confruntă Libia.

Prin intermediul unei declarații comune, miniștrii de Externe din cele patru state susțin că orice decizie privind trimiterea de trupe în Libia încalcă rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

Citește și : Maduro anunţă manevre militare pentru 15 şi 16 februarie în principalele oraşe ale Venezuelei