DISTRIBUIȚI
Reuters

Egiptenii încep să voteze luni în alegeri prezidenţiale în care victoria preşedintelui în exerciţiu Abdel Fattah al-Sisi este aproape sigură, relatează dpa, potrivit agerpres.

Singurul competitor al lui al-Sisi în scrutin este Moussa Mostafa, un politician puţin cunoscut care deja şi-a exprimat sprijinul pentru un al doilea mandat în funcţie al generalului devenit preşedinte.


Citeşte şi: Preşedintele Academiei Americane de Film NEAGĂ acuzaţiile de hărţuire sexuală

Potenţialii adversari serioşi au renunţat la cursă sau au primit interdicţie să candideze.

Opoziţia a cerut boicotarea votului, calificându-l „o farsă”.

Cu victoria lui al-Sisi aproape sigură, o slabă participare la vot ar putea ridica îndoieli asupra credibilităţii alegerilor.

Al-Sisi a cerut în mod repetat egiptenilor să voteze în număr mare, promiţând alegeri corecte.

Cu două zile înaintea alegerilor, o bombă a ucis doi poliţişti în Alexandria, al doilea cel mai mare oraş al Egiptului.

Mass-media proguvernamentale au afirmat că atacul de sâmbătă a avut drept scop intimidarea egiptenilor de a se duce la vot şi au chemat alegătorii „să răspundă” printr-o prezenţă în masă. Până în prezent, nu a existat nicio revendicare a responsabilităţii pentru atac.

Aproximativ 250.000 de membri ai forţelor de securitate vor fi desfăşuraţi în jurul celor 14.000 de secţii de votare din cele 27 de provincii ale Egiptului în timpul alegerilor care urmează să aibă loc trei zile consecutiv, potrivit mass-media.

Aproape 60 de milioane de egipteni sunt eligibili sa voteze, potrivit cifrelor oficiale.

Citeşte şi: Evreii din Marea Britanie îl acuză pe Jeremy Corbyn că ‘ţine partea’ antisemiţilor

Secţiile de votare sunt deschise de la ora 9:00 (7:00 GMT) până la 21:00 în cele trei zile de vot.

Rezultatele finale sunt aşteptate să fie anunţate oficial pe 2 aprilie.

Al-Sisi a venit la putere în 2014, la un an după ce l-a răsturnat de la putere pe primul preşedinte ales în mod democratic al ţării – eveniment care a divizat societatea – islamistul Mohammed Morsi.

În ultimele luni, popularitatea lui Al-Sisi a avut de suferit ca rezultat al unor reforme economice dure afectând majoritatea egiptenilor.