DISTRIBUIȚI
Gazeta do Povo

Eduardo Bolsonaro, deputat şi al treilea fiu al preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro, a anunţat marţi seara târziu, în timpul unei sesiuni parlamentare, că a renunţat la ideea de a deveni ambasador al Braziliei în SUA, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

„Aceasta este o decizie la care mă gândesc de multă vreme. Am ascultat sfaturile multor oameni şi trebuie să mă gândesc la electoratul meu. Mărturisesc că nu aveam susţinerea majorităţii”, a afirmat deputatul de 35 de ani.


Citește și : Camionul cu 39 de cadavre din Anglia nu a mai intrat în Bulgaria din 2017, afirmă premierul Borisov

Jair Bolsonaro a obţinut cu toate acestea, în august, acordul formal al Washingtonului pentru o posibilă numire a fiului său în unul dintre posturile cele mai prestigioase ale diplomaţiei braziliene.

Pentru a fi numit în mod oficial, el ar fi trebuit să obţină aprobarea Senatului, ceea ce era puţin probabil, potrivit celor mai mulţi observatori.

Cu puţin timp înainte ca Eduardo Bolsonaro să „arunce prosopul”, tatăl său, aflat în prezent în vizită oficială în Japonia, a suscitat deja îndoieli afirmând că Nestor Forster, responsabil pentru misiunea economică braziliană la Washington, ar fi „o bună alegere” pentru postul de ambasador.

Jair Bolsonaro a declarat deja luni că fiul său ar putea fi util pentru politica internă, pentru „a pacifica” partidul său, Partidul Social Liberal (PSL), pradă unor veritabile războaie între clanuri, alimentat de un scandal privind candidaturi fictive.

Marţi, Eduardo Bolsonaro a dezvăluit că a fost „surprins” atunci când tatăl său a invocat pentru prima dată numele său pentru ambasada din Washington, în iulie. Această idee a suscitat un val de critici, pe care fiul preşedintelui le-a înlăturat printr-un argument imbatabil: „”Deja am gătit hamburgeri” în SUA, a spus el, aluzie la un program de schimb la care el a participat în 2004-2005.

Citește și : Germania este dispusă să accepte o amânare pe termen scurt a procesului Brexit (Heiko Maas)

Tânărul s-a afişat de mai multe ori ca un al doilea ministru de externe. Fără a mai aştepta preluarea funcţiei sale în ianuarie, şeful statului l-a trimis pe fiul său Eduardo în SUA ca emisar. El a apărut purtând o caschetă de baseball „TRUMP 2020”.

Calificat drept o persoană „remarcabilă” chiar de Donald Trump, Eduardo Bolsonaro şi-a afişat în mod inteligent, pe reţelele sociale, cu fotografii drept sprijin, legăturile sale cu fiica acestuia din urmă, Ivanka, şi cu ginerele său Jared Kushner.