DISTRIBUIȚI
Twitter

Echipe de salvare au fost mobilizate sâmbătă pentru a veni în ajutorul locuitorilor arhipelagului Fiji devastat de ciclonul Yasa, care a făcut cel puţin patru morţi şi daune estimate la sute de milioane de dolari, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Decesul unui bărbat în vârstă de 45 de ani şi cel al unui bebeluş de trei luni au fost confirmate şi alte două corpuri au fost găsite, potrivit directorului Biroului pentru Gestionarea Dezastrelor Naturale din Fiji, Vasiti Soko.


Citește și : Statele Unite au impus o serie de sancţiuni regimului Maduro

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a murit după ce acoperişul casei sale a fost luat de vânt şi bucăţi de lemn l-au lovit în zona capului.

Bilanţul victimelor ar putea creşte atunci când contactul cu zonele devastate va fi restabilit.

Starea de dezastru natural a fost declarată timp de 30 de zile. Serviciile de urgenţă încearcă să transporte alimente şi îmbrăcăminte în zonele cele mai afectate.

Ciclonul de categoria 5 a lovit joi seara Vanua Levu, a doua insulă ca mărime din Fiji, afectând 90.000 de persoane, potrivit Biroului Naţional pentru Gestionarea Dezastrelor.

Ciclonul Yasa este una dintre cele mai puternice furtuni care s-a abătut vreodată asupra Fiji, provocând intensificări ale vântului de până la 345 de kilometri pe oră şi inundaţii în multe regiuni de pe insulele arhipelagului.

Din cele 24.000 de persoane care au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele pentru a scăpa de intemperii, 16.133 nu s-au mai putut întoarce.

Citește și : Biden consideră că acuzaţiile la adresa fiului său îl vizează pe el: ‘Sunt folosite pentru a se ajunge la mine’

Un avion al Forţelor Aeriene din Noua Zeelandă a survolat sâmbătă zona pentru a evalua pagubele. Case şi câmpuri au fost distruse de ciclon, care a afectat şcoli, a provocat inundaţii şi alunecări de teren.

„Am primit fotografii cu insula Kia. Am văzut un dezastru total. Pare a fi o zonă de război”, a declarat pentru AFP Shairana Ali, director general al Save the Children Fiji.