DISTRIBUIȚI

Echipa Ocean Viking, o navă a organizaţiei SOS Méditerranée, a salvat sâmbătă 106 persoane, între care minori, în largul coastei Libiei, a anunţat ONG-ul francez, care efectuează a doua misiune din această iarnă, relatează AFP, potrivit agerpres

Operaţiunea de salvare a avut loc sâmbătă dimineaţa, la 34 de mile marine (63 de kilometri) de coasta libiană, în cazul unei ”ambarcaţiuni penumatice în primejdie”, a scris pe Twitter organizaţia, al cărei sediu se află la est de Marsilia (sudul Franţei).


Citește și : China începe procesul celor doi spioni canadieni

Persoanele salvate, 31 de bărbaţi, opt femei, 67 de minori, dintre care 51 au declarat că sunt neînsoţiţi, a precizat un oficial, adăugând că o femeie a leşinat în cursul operaţiunii de salvare.

Ocean Viking a salvat deja joi 10 persoane, între care trei copii şi un bebeluş care sufereau de deshidratare. Acum sunt în afara pericolului, a precizat oficialul citat.

În cursul primei sale misiuni de iarnă din ianuarie-februarie, Ocean Viking a salvat aproximativ 800 de persoane.

În prezent există două nave de salvare în funcţiune, ONG-ul spaniol Open Arms declarând joi pe Twitter că se îndreaptă spre ”cea mai riscantă graniţă din lume”.

Citește și : Preşedintele Germaniei îi decorează pe fondatorii BioNTech