DISTRIBUIȚI
Gulf News

O ‘anomalie’ a fost depistată la automanetele avionului Boeing 737-500 al companiei Sriwijaya Air prăbuşit la 9 ianuarie în largul Indoneziei, potrivit anchetatorilor care au publicat miercuri un raport preliminar încă prudent în privinţa cauzelor accidentului, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Aparatul s-a prăbuşit circa 3.000 de metri în mai puţin de un minut, dispărând în Marea Java la patru minute de la decolarea de la Jakarta, cu 62 de oameni la bord.


Citeşte şi: Peste un milion de chilieni au fost vaccinaţi

‘Cele două automanete prezentau anomalii’ şi au fost reparate de câteva ori în zilele precedente, a afirmat Nurcahyo Utomo, anchetator al agenţiei indoneziene de securitate în transporturi, într-un briefing de presă.

Automanetele sunt un sistem complementar al pilotului automat care serveşte la controlul automat al deplasării avionului şi, prin urmare, al vitezei sale. Ele pot fi dezactivate de piloţi dacă apar probleme.

‘Automaneta din stânga era prea în spate, iar cea din dreapta nu se mişca deloc, era blocată’, a explicat investigatorul. ‘Dar ce a cauzat această anomalie? Nu putem trage concluzii deocamdată’, a adăugat el.

Documentele de mentenanţă a avionului arată că automanetele fuseseră semnalate ca defecte şi reparate în două rânduri în ianuarie înaintea accidentului, au afirmat anchetatorii.

Avionul, cu o vechime de 26 de ani, fusese operat anterior de companiile americane Continental Airlines şi United Airlines.

Echipajul nu a lansat mesaje de alertă şi nici nu a semnalat probleme tehnice înaintea accidentului, iar avionul era probabil intact la contactul cu apa, a indicat anterior agenţia.

Zona relativ limitată în care au fost găsite rămăşiţele şi informaţiile oferite de una dintre cutiile negre arată că reactoarele funcţionau încă la momentul impactului.

Căutările continuă pentru găsirea celeilalte cutii negre, înregistratorul discuţiilor din cabina piloţilor.

Potrivit agenţiei, comunicaţiile cu controlorii aerieni au fost normale până când avionul a deviat sensibil de la traiectorie.

Citeşte şi: Senatul american continuă procesul de IMPEACHMENT a lui Donald Trump

Echipajul, condus de un căpitan cu experienţă, nu a răspuns atunci la întrebările repetate ale turnului de control.

Decolarea avionului fusese întârziată din cauza unei furtuni violente, dar nu sunt indicii că starea vremii ar fi fost un factor important în momentul accidentului, au precizat autorităţile.

O echipă a agenţiei americane de securitate în transporturi (NTSB) participă la anchetă, alături de reprezentanţi ai Boeing şi ai autorităţii aviatice americane (FAA).