DISTRIBUIȚI
Al-Monitor

Preşedintele iranian Ebrahim Raissi a promis duminică că va face totul pentru a rezolva problemele economice ale ţării şi mai ales că va face eforturi pentru ridicarea sancţiunilor, într-un interviu televizat cu ocazia împlinirii a o sută de zile de la preluarea funcţiei, informează AFP, potrivit agerpres.

„Oamenii sunt conştienţi de condiţiile care predominau în ţară când am preluat frâiele guvernării, inclusiv epidemia de coronavirus, situaţia financiară şi economică” a declarat Raissi.


Citeşte şi: Germania intenţionează să impună OBLIGATIVITATEA vaccinării pentru anumite categorii de angajaţi – Black News

Economia Iranului, ţară petrolieră, suferă în special de pe urma reintroducerii, în 2018, a sancţiunilor americane după retragerea unilaterală a Statelor Unite din acordul internaţional privind programul nuclear iranian. Criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 a agravat criza economică.

Raissi a recunoscut că deficitul bugetar ar putea crea probleme serioase. Inflaţia, preţurile mari şi evaziunea fiscală se numără printre provocările cu care se confruntă guvernul, a spus el.

„Guvernul face totul pentru a atinge stabilitatea economică”, a asigurat preşedintele Iranului.

Citeşte şi: Pe măsură ce restricțiile revin, ce moment mai bun pentru parlamentarii britanici să dezbată cuvântul lor (F)avorit? – Black News

El a subliniat că guvernul său lucrează „cu putere pentru ridicarea sancţiunilor” fără, totuşi, să menţioneze negocierile cu marile puteri de la Viena pe tema pactului nuclear.

Suspendate în luna iunie, aceste negocieri au fost reluate pe 29 noiembrie în încercarea de a salva acordul nuclear încheiat în 2015.