DISTRIBUIȚI
YouTube

Poliția belgiană a folosit, sâmbătă, gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa câteva sute de protestatari violenți strânși în apropiere de sediul Guvernului și cel al Parlamentului de la Bruxelles, informează agenția The Associated Press, scrie Mediafax.

Protestatarii, care cer demisia premierului belgian Charles Michel, au aruncat cu pietre, petarde și alte obiecte spre forțele de ordine și au distrus semne de circulație și semafoare.


Citește și : 481 persoane au fost reţinute şi 211 în arest preventiv la Paris (premierul francez)

Ilse Van de Keere, purtătoarea de cuvânt a Poliției din Bruxelles, a declarat că aproximativ 400 de protestatari manifestează în apropierea sediului Guvernului Belgiei.

Aproximativ 100 de persoane au fost reținute, multe având asupra lor obiecte considerate drept periculoase, cum ar fi materiale pirotehnice.

Protestatarii scandează sloganuri ca „Macron, Michel, demisia!”

Incidente violente s-au produs și în apropierea sediului Parlamentului european de la Bruxelles.

Aproximativ 60 de persoane au fost arestate după proteste violente inspirate de mișcarea „Vestelor Galbene” care au avut loc vineri la Bruxelles, în cursul cărora două mașini de poliție au fost incendiate.

Citește și : „Vestele galbene”: Peste 30.000 de manifestanţi şi 700 de persoane reţinute pe teritoriul Franţei

Mișcarea „Vestelor Galbene” din Franța, care denunţă majorarea preţurilor la carburanţi şi erodarea nivelului de trai, a inspirat proteste antiguvernamentale și în Belgia și Olanda, deși niciuna din cele două țări nu a propus majorarea taxelor pentru carburanți – scânteia care a provocat amplele manifestații de la Paris și din alte orașe franceze.

În jur de 100 de olandezi protestează pașnic și în fața Parlamentului de la Haga, iar la Amsterdam au fost reținuți doi protestatari.