DISTRIBUIȚI
Reuters

Comisia Europeană i-a cerut premierului polonez Mateusz Morawiecki să-şi retragă cererea prin care solicită Tribunalului Constituţional al Poloniei să confirme preeminenţa Constituţiei naţionale a acestei ţări în faţa legislaţiei UE, conform unei scrisori consulate joi de AFP, potrivit agerpres

Scrisoarea a fost trimisă miercuri de comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, ministrului polonez pentru afaceri europene, Konrad Szymanski.


Citește și : Jumătate din populaţia adultă a UE a fost vaccinată cu cel puţin o doză de vaccin anti-covid

În urma unei decizii a Curţii de Justiţie a UE conform căreia instanţele naţionale trebuie să se abţină de la aplicarea unor prevederi legislative care contravin legislaţiei UE, premierul conservator polonez a cerut la sfârşitul lunii martie Tribunalului Constituţional să dea o soluţie integrală pentru conflictul creat între legislaţia europeană şi Constituţia poloneză şi să confirme preeminenţa celei din urmă.

Comisarul european susţine în scrisoarea trimisă că, prin această cerere, şeful guvernului de la Varşovia contestă ”principii fundamentale de drept ale UE, în special acela al întâietăţii dreptului european asupra celui naţional”, precum şi ”autoritatea Curţii de Justiţie a UE”, şi ameninţă Polonia cu o nouă procedură de infringement dacă Morawiecki nu-şi retrage solicitarea.

Din acelaşi motiv Comisia Europeană a declanşat miercuri o procedură de infringement împotriva Germaniei, acuzând această ţară că a creat un ”grav precedent” după ce Curtea Constituţională germană a emis anul trecut o hotărâre prin care contestă întâietatea dreptului european asupra celui naţional.

Citește și : Talibanii pun stăpânire pe alte două districte din Afganistan

În respectiva hotărâre, judecătorii constituţionali germani au stabilit că Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a depăşit competenţele într-un program de achiziţionare de active de către sectorul public de pe pieţele secundare. Mai mult, Curtea Constituţională germană a decis că o hotărâre a Curţii de Justiţie a UE care validase acel program nu are efecte juridice în Germania.

Această decizie a Curţii Constituţionale germane a fost atunci salutată de premierul polonez drept ”una dintre hotărârile cele mai importante din istoria Uniunii Europene”.