DISTRIBUIȚI

Atacul de vineri asupra scriitorului Salman Rushdie a revigorat interesul publicului pentru opera sa literară, în special pentru romanul ”Versetele Satanice”, care i-a adus ameninţări cu moartea – inclusiv o fatwa declarată de Iran împotriva lui din 1989 – şi ale cărui vânzări erau în creştere sâmbătă, scrie AFP, potrivit agerpres.

Astfel, în cursul după-amiezii, trei ediţii ale acestei lucrări erau în fruntea barometrului de cărţi ale Amazon, ce recenzează cărţile ale căror vânzări au progresat cel mai mult în ultimele 24 de ore, iar best-sellerul lui Salman Rushdie, ”Copiii de la miezul nopţii”, se afla pe locul patru.


Citeşte şi: Autorităţile din Muntenegru declară 3 zile de doliu naţional după atacul armat care a răpit 11 vieţi – Black News

Comis vineri în timpul unei conferinţe la New York, atacul a provocat o undă de şoc şi condamnări la nivel internaţional.

De atunci, în emblematica librărie new-yorkeză Strand Bookstore mai multe lucrări ale lui Salman Rushdie au fost vândute rapid, plus vânzările online. ‘Oamenii au venit şi căutau oricare dintre scrierile sale, doreau să ştie ce avem’, spune o angajată a librăriei, Katie Silvernail. ‘Unii dintre angajaţii noştri cei mai tineri nu au auzit niciodată vorbindu-se despre el, aşa că a fost interesant ieri să avem discuţii cu ei (…) despre cine a fost el şi cum a influenţat lumea literară”, a remarcat ea.

Utilizatori ai Twitter au îndemnat la rândul lor să fie cumpărate cărţile lui Salman Rushdie, în semn de solidaritate faţă de scriitorul de origine indiană înjunghiat pe scena conferinţei de un atacator ale cărui motivaţii încă nu sunt clare. Acesta din urmă, pe nume Hadi Matar, în vârstă de 24 de ani, a fost sâmbătă inculpat formal pentru tentativă de omor, fără posibilitatea eliberării pe cauţiune.

”Versetele Satanice” evocă aventurile a doi indieni al căror avion este ţinta unui atentat terorist şi care ajung pe o plajă engleză, unde primul devine un arhanghel, iar cel de-al doilea un diavol.

Pe parcursul operei, autorul le dă unor prostituate numele femeilor profetului Mahomed. El creează figura unui profet, Mahound, care, sub influenţa lui Lucifer, pare să admită că în lumea islamică poate exista şi un alt Dumnezeu în afară de Allah, recunoscându-şi însă apoi greşeala.

Citeşte şi: Scriitorul Salman Rushdie a fost ATACAT pe scenă în New York – Black News

Acuzându-l de blasfemie după apariţia acestei cărţi, Iranul a emis în 1989 o fatwa (sentinţă de condamnare la moarte) împotriva lui Salman Rushdie, care a fost nevoit astfel să trăiască apoi mai mult ascuns.

Înjunghiat în gât şi abdomen, scriitorul era sâmbătă spitalizat în stare gravă.