DISTRIBUIȚI

Un vehicul spaţial chinez va fi lansat din deşertul Gobi cu ajutorul unei rachete din gama Long March în zilele următoare şi va transporta la bordul său trei astronauţi care urmează să petreacă trei luni într-un modul orbital, în cadrul primei misiuni chineze cu echipaj uman după o pauză de aproape cinci ani, informează Reuters, potrivit agerpres.

Vehiculul spaţial Shenzhou-12, care înseamnă „Nava divină”, va realiza cea de-a treia dintr-o serie de 11 misiuni spaţiale care sunt necesare pentru asamblarea viitoarei staţii spaţiale a Chinei până în anul 2022. Dintre acestea, patru vor fi misiuni cu echipaj uman, care ar putea să trimită în spaţiu până la 12 astronauţi chinezi – mai mult decât cei 11 bărbaţi şi femei pe care China i-a trimis până în prezent în spaţiu începând din anul 2003.


Citește și : Maia Sandu a mulţumit României pentru lotul de vaccin ajuns sâmbătă în R. Moldova: Datorită acestei donaţii ţara are vaccinuri

Acel vehicul va duce totodată în spaţiu speranţele celei mai populate naţiuni de pe Terra.

„Patria-mamă este puternică”, a scris un internaut chinez pe o reţea de socializare locală, care a fost pur şi simplu inundată cu urări de reuşită adresate echipajului care se va afla la bordul vehiculului Shenzhou-12. „Această lansare este un cadou pentru cea de-a 100-a aniversare a Partidului Comunist”, a scris acelaşi internaut chinez.

Astronauţii din China sunt relativ puţin cunoscuţi pe plan internaţional. O lege americană, care interzice NASA să aibă orice fel de legătură cu China, a făcut ca astronauţii chinezi să nu ajungă niciodată la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), ce are o vechime de peste două decenii şi care a fost vizitată până acum de peste 240 de bărbaţi şi femei de diverse naţionalităţi.

China, care doreşte să ajungă o putere spaţială majoră până în 2030, a devenit în luna mai cea de-a doua ţară din lume care a plasat cu succes un rover pe planeta Marte, la doi ani după ce a plasat şi primul vehicul din istorie pe faţa nevăzută a Lunii.

Ţara asiatică intenţionează să transporte astronauţi şi pe Lună – cel mai îndepărtat corp ceresc pe care oamenii au reuşit să păşească până în prezent.

De această dată, doar bărbaţi

Echipajul vehiculului Shenzhou-12 va locui la bordul modulului orbital Tianhe („Armonia cerurilor”), un cilindru cu o lungime de 16,6 metri şi un diametru de 4,2 metri.

Această misiune de trei luni va doborî precedentul record chinez de 30 de zile petrecute pe orbită, stabilit de o misiune din 2016 – cel mai recent zbor chinez cu echipaj uman -, când Chen Dong şi Jin Haipeng au plutit în spaţiu la bordul unui model prototip al viitoarei staţii spaţiale chineze.

Citește și : Tensiuni la summitul G7 între liderii UE şi Boris Johnson pe tema situaţiei din Irlanda de Nord

Trei bărbaţi din prima şi a doua promoţie de astronauţi ai Chinei vor participa la noua misiune, a dezvăluit luna trecută Yang Liwei, directorul Biroului de inginerie pentru zboruri cu echipaj uman în spaţiu şi, totodată, primul astronaut din istoria Chinei, pentru cotidianul de stat Global Times.

Potrivit speculaţiilor lansate de bloggerii chinezi specializaţi în chestiuni spaţiale, cei trei astronauţi ar putea fi Nie Haisheng – care, la 56 de ani, ar putea deveni cel mai vârstnic astronaut chinez trimis în spaţiu -, Deng Qingming, în vârstă de 55 de ani, şi Ye Guangfu, în vârstă de 40 de ani.

De obicei, autorităţile chineze nu anunţă componenţa echipajului unei misiuni spaţiale decât cu puţin timp înainte de lansare.

Cel mai vârstnic om ajuns în spaţiu a fost John Glenn, care a zburat la bordul unei navete spaţiale americane la vârsta de 77 de ani în anul 1998 – după ce a fost primul american care a zburat pe orbita Pământului în 1962, senator al Statelor Unite şi candidat la alegerile prezidenţiale din această ţară.

Deşi nicio femeie nu va face parte din echipajul misiunii Shenzhou-12, ele ar putea să participe la toate misiunile viitoare din acest program spaţial al Chinei, potrivit Global Times.

Două femei chineze, Liu Yang şi Wang Yaping, au fost selectate în 2011 în a doua promoţie de astronauţi ai Chinei, după ce prima promoţie a inclus 14 bărbaţi, care şi-au finalizat programul de pregătire la jumătatea anilor 1990. Liu a fost prima femeie chineză care a zburat în spaţiu în 2012, iar Wang a fost cea mai tânără astronaută chineză, după ce a ajuns pe orbita Terrei la vârsta de 33 de ani, în 2013.

China a început asamblarea staţiei sale spaţiale în luna aprilie, odată cu lansarea Tianhe, primul şi cel mai mare dintre cele trei module ale staţiei. Autorităţile chineze vor să trimită în acest an pe orbită şi un vehicul robotizat de tip cargo şi alţi trei astronauţi, care ar urma să rămână în spaţiu timp de şase luni.