DISTRIBUIȚI
belsat.eu

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) va ratifica luni „tratatele internaţionale de anexare” semnate cu regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, a anunţat duminică preşedintele instituţiei, Viaceslav Volodin, transmite EFE, potrivit agerpres.  

„Luni vom aborda introducerea de amendamente la legile constituţionale, precum şi ratificarea tratatelor internaţionale”, a declarat Volodin la televiziunea publică.


Citește și : Liderii UE vor discuta la summitul de la Praga despre securitatea infrastructurilor critice

Oficialul rus a explicat că deputaţii au în faţă „o activitate importantă” pentru a crea „un cadru legal unificat” pentru locuitorii regiunilor anexate.

În acest sens, Volodin a amintit că Duma a trebuit să adopte circa 70 de noi legi în 2014, când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea.

Autorităţile ruse urmează exact aceiaşi paşi pe care i-au făcut când Rusia a anexat ilegal în 2014 peninsula ucraineană Crimeea, unde a avut loc şi acolo un referendum ilegal şi care a fost integrată în Federaţia Rusă după un proces de anexare realizat pe repede înainte.

Volodin a făcut aluzie şi la faptul că Rusia nu controlează încă în întregime teritoriile anexate, nici în aşa-zisa „republică populară Doneţk”, nici în Herson şi nici în Zaporojie.

Citește și : Militarii pucişti din Burkina Faso acuză Franţa că îl ajută pe locotenent-colonelul Damiba înlăturat de la putere

„Da, în aceste regiuni au loc lupte. Trebuie să ţinem cont de acest aspect şi să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a elibera teritoriul Federaţiei Ruse”, a susţinut el.

Marţi va fi rândul Consiliului Federaţiei (Senatul rus) să ratifice „tratatele”, după care preşedintele Vladimir Putin va promulga legea federală pe această temă.