DISTRIBUIȚI
China Times

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a apreciat vineri ca „eficiente şi copleşitoare” opţiunile ţării sale pentru a face faţă regimului lui Kim Jong-Un, pe care l-a acuzat că dovedeşte un „dispreţ absolut” pentru vecinii săi, prin lansarea unei noi rachete, transmite agenţia EFE. 

Aflat în vizită în baza militară Andrews (Maryland) şi în faţa soldaţilor din Forţele Aeriene, Trump a asigurat că guvernul său va apăra poporul american de orice ameninţare.


„SUA şi aliaţii noştri nu vom fi niciodată intimidaţi, ne vom apăra poporul, naţiunile noastre şi civilizaţia noastră de toţi cei care îndrăznesc să ne ameninţe modul de viaţă, şi aici includ regimul din Coreea de Nord, care a demonstrat încă o dată un dispreţ absolut faţă de vecinii săi şi faţă de comunitatea globală”, a spus Trump.

Liderul de la Casa Albă a subliniat, după ce a vizitat baza militară, că este „mai sigur ca niciodată” că opţiunile SUA pentru a face faţă ameninţării nord-coreene sunt deopotrivă „eficiente şi copleşitoare”.

Ulterior, a venit şi replica lui Kim Jong-Un, difuzată de agenţia oficială de presă KCNA.

Potrivit sursei citate, preluată de AFP, liderul nord-coreean a afirmat sâmbătă că ţara sa este aproape de a deţine arma nucleară, şi aceasta în ciuda sancţiunilor internaţionale, obiectivul final fiind să ajungă la „un echilibru de forţe” cu Statele Unite.

„Scopul final este să stabilim un echilibru de forţe cu SUA şi să facem în aşa fel încât conducătorii americani să nu mai îndrăznească să vorbească de o opţiune militară contra Republicii Populare Democrate Coreene”, a spus Kim Jong-Un.

El a apreciat că lansarea de vineri dimineaţa a rachetei cu rază medie de acţiune Hwasong-12, care a survolat Japonia, a fost un succes şi a permis creşterea „capacităţilor nucleare militare” ale ţării sale.

„Aproape ne-am atins obiectivul (arma nucleară -n.r.)”, a susţinut liderul nord-coreean. „Trebuie să arătăm limpede acestor mari puteri naţionaliste cum ţara noastră şi-a atins obiectivul de a dispune de arma nucleară, şi asta în ciuda sancţiunilor nelimitate şi a blocadei lor”, a insistat Kim Jong-Un.

Consiliul de Securitate al ONU a „condamnat ferm” vineri ultimul tir nord-coreean de rachetă care a survolat Japonia, pe care l-a calificat ca „extrem de provocator”.

Este vorba de „acţiuni scandaloase”, potrivit Consiliului, care cere Coreei de Nord oprirea imediată a acestora.

„Aceste acţiuni nu reprezintă o ameninţare doar pentru regiune, ci şi pentru toate statele membre ale ONU”, se arată într-o declaraţie a Consiliului de Securitate, publicată la finalul unei reuniuni de urgenţă cu uşile închise, cu referire la ultimul tip de rachetă, dar şi la cel de-al şaselea test nuclear al regimului de la Phenian, din 3 septembrie.

După acest nou test – o bombă H, conform Coreei de Nord – Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate luni o a opta serie de sancţiuni, ce vizează printre altele limitarea exporturilor de petrol şi produse rafinate spre Phenian sau interzicerea achiziţiilor de textile nord-coreene.