DISTRIBUIȚI
Twitter

Transportatorii au blocat sâmbătă drumurile în aproximativ zece regiuni din Franța pentru a protesta împotriva reducerii scutirilor de taxe pe caburanţi, în timp ce serviciile de tren și metrou au fost puternic perturbate de o grevă împotriva reformei pensiilor, potrivit Reuters, potrivit mediafax.

La Paris, au existat confruntări cu poliția în zona Denfert Rochereau întrucât câteva sute de protestatari „vestele galbene” și-au continuat demonstrațiile săptămânale, dar au fost relativ puţini în comparație cu săptămânile anterioare, deoarece greva transportatorilor le-a îngreunat drumul spre capitală.


Citește și : Peste 100 de incendii de vegetație sunt active în Australia. Orașul Sydney, amenințat de un ‘mega-focar’

Presiunea mișcării vestelor galbene împotriva creşterii preţurilor și a protestelor sindicale împotriva reformei pensiilor reprezintă o provocare majoră pentru eforturile președintelui Emmanuel Macron de a echilibra bugetul de stat și de a introduce o legislație mai ecologică în a doua jumătate a mandatului său.

Federația de autocamioane Otre (Organisation des Transporteurs Routiers Européens) a anunţat că s-a opus creșterii taxelor la ccarburanţi pentru vehiculele comerciale din proiectul de buget pe 2020.

„Mișcarea noastră este o mișcare de furie împotriva pedepsei fiscale continue asupra transportului rutier pe care nu o mai putem tolera”, a declarat Alexis Gibergues, președintele Otre din regiunea Ile-de-France din jurul Parisului, pentru televiziunea LCI.

Citește și : Statele Unite anunţă o recompensă de 5 milioane dolari pentru capturarea unui traficant de droguri mexican

Gibergues a declarat că transportatorii nu vizează centrul orașului deocamdată, dar acest lucru s-ar putea schimba dacă guvernul nu răspunde.

Televiziunea franceză a arătat imagini cu camioane care blochează autostrăzile în mai multe regiuni ale țării, inclusiv Ile-de-France.