DISTRIBUIȚI

Myanmarul va crea în nord-vestul ţării tabere pentru a primit musulmani rohingya strămutaţi din cauza tulburărilor, au anunţat sâmbătă media oficiale, o premieră de la începutul crizei în urmă cu 15 zile, transmite AFP.

Vineri, ONU a tras semnalul de alarmă şi i-a cerut liderului Myanmarului, Aung San Suu Kyi, „să se mobilizeze”: numărul musulmanilor rohingya care au fugit în Bangladesh în ultimele săptămâni a ajuns la 270.000.


Iar mii dintre ei sunt în continuare pe fugă, pe drumuri sau uneori refugiaţi pe coline departe de frontieră, fără apă sau hrană.

Guvernul birman a promis crearea a trei tabere în nordul, sudul şi centrul districtului Maungdaw – epicentrul violenţelor de două săptămâni.

„Persoanele strămutate care sunt în prezent împrăştiate vor putea primi un ajutor umanitar şi îngrijiri medicale”, oferite de Crucea Roşie locală, a transmis sâmbătă cotidianul Global New Light of Myanmar.

Civilii rohingya fug de violenţele din regiunea lor după ce armata a lansat o amplă operaţiune în urma unor atacuri la sfârşitul lunii august asupra unor posturi de poliţie de către rebelii din Arakan Rohingya Salvation Army (ARSA), care spun că vor să apere drepturile încălcate ale acestei minorităţi musulmane.

Bangladeshul a cerut Myanmarului să oprească acest exod. Circa 27.000 de budişti şi hinduşi şi-au părăsit de asemenea satele. Ei au găsit în mare parte refugiu în mănăstirile şi şcolile de la sud de această regiune.