DISTRIBUIȚI
Japan Bullet

Două persoane au murit de căldură marţi în Japonia, unde aproape 500.000 de gospodării erau încă private de electricitate miercuri, după ce puternicul taifun a măturat duminica şi luni zona metropolei Tokyo, au informat autorităţile, citate de AFP, scrie agerpres.

Lipsa electricităţii, şi prin urmare a aerului condiţionat, temperaturile de peste 35 de grade Celsius, combinate cu o umiditate a aerului de aproximativ 80%, au dus marţi la moartea unei femei de 93 de ani şi a unui bărbat în vârstă de 65 de ani la domiciliile acestora, a indicat un oficial din prefectura Chiba, aflată la extremitatea nord-estică a capitalei Tokyo, prin telefon pentru AFP.


Citește și : Parlamentul Poloniei se autosuspendă până după alegerile din octombrie

Cel puţin alte 48 de persoane au fost spitalizate marţi în urma unor afecţiuni legate de căldură, a precizat oficialul.

Miercuri dimineaţă, circa 456.000 de clienţi nu aveau încă electricitate, potrivit cifrelor oferite de compania Tokyo Electric Power (TEPCO).

În principal în prefectura Chiba, numeroşi stâlpi de electricitate au fost deterioraţi de rafalele violente aduse de taifun, care depăşeau 200 de kilometri pe oră.

Citește și : Miniştrii francezi sunt ameninţati cu moartea. Scrisori cu gloanţe pe adresa lui Bruno Le Maire

În unele localităţi afectate de intemperii, supermarketurile şi alte magazine alimentare au fost jefuite, iar persoanele fără maşini s-au plâns de faptul că nu şi-au putut face cumpărăturile.

Circa 84.000 de gospodării au fost, de asemenea, private de apă din cauza lipsei de alimentare cu electricitate a staţiilor de epurare.

Trecerea taifunului Faxai s-a soldat deja cu moartea a două persoane şi rănirea a altor 60, inclusiv a unei femei, luată de vânt pe o stradă din capitală.