DISTRIBUIȚI
the United Nations

Două milioane de persoane au fost strămutate din cauza conflictelor în lume de la începutul anului, numărul total ajungând la 84 de milioane, se arată într-un raport făcut public joi de ONU şi citat de AFP, potrivit agerpres.

„Comunitatea internaţională nu reuşeşte să împiedice violenţele, persecuţiile şi încălcările de drepturi ale omului care le determină pe aceste persoane să îşi părăsească locuinţele”, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, citat într-un comunicat.


Citeşte şi: China anunţă un acord cu SUA pentru ‘consolidarea acţiunii climatice’ – Black News

Aceste persoane sunt refugiaţi, solicitanţi de azil sau strămutaţi în propria ţară, iar situaţia lor este fragilizată şi din cauza pandemiei de COVID-19 şi de consecinţele încălzirii climatice, conform acestui raport semestrial.

Aproximativ 26,5 milioane de persoane erau refugiaţi la sfârşitul lunii iunie, dintre care 6,6 milioane de sirieni, 5,7 milioane de palestinieni şi 2,7 milioane de afgani, conform documentului.

Aproximativ 3,9 milioane de venezueleni şi-au părăsit ţara fără a putea fi consideraţi însă refugiaţi, iar 4,4 milioane de persoane au fost înregistrate în lume ca solicitanţi de azil.

Peste 4,3 milioane de persoane au fost strămutate în propria ţară din ianuarie şi până în iunie, ceea ce reprezintă o creştere de 50% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, conform raportului.

Vezi şi: Patru astronauţi au decolat spre SSI la bordul SpaceX – VIDEO – Black News

Violenţele din Republica Democrată Congo şi Etiopia au forţat peste un milion de persoane să îşi părăsească domiciliile în interiorul ţării. Persoane strămutate în propria ţară au fost de asemenea şi numeroşi cetăţeni din Afganistan, Myanmar, Mozambic şi Sudul de Sud.

Majoritatea găsesc refugiu în unele dintre cele mai sărace regiuni din lume. „Comunităţile cu cele mai mici resurse poartă povara de a le oferi protecţie şi asistenţă celor strămutaţi”, şi-a exprimat Grandi regretul, făcând apel la o mai mare solidaritate internaţională.