DISTRIBUIȚI
Twitter

Două fete, în vârstă de 13 şi 15 ani, au fost acuzate de uciderea unui imigrant pakistanez săptămâna trecută în timp ce livra alimente în Washington, un incident surprins video de un martor, relatează Reuters duminică, potrivit agerpres

Poliţiştii au declarat că Mohammad Anwar, în vârstă de 66 de ani, a murit când fetele, înarmate cu un pistol cu electroşocuri, s-au năpustit în maşina lui accelerând în timp ce acesta se agăţa de partea şoferului cu uşa deschisă, prăbuşindu-se câteva secunde mai târziu, în apropierea stadionului naţional din Washington.


Citește și : Irakul dă ÎNAPOI Kuwaitului bunurile şi documentele furate în timpul invaziei din 1990

Un videoclip postat sâmbătă arată întâmplarea care se desfăşoară într-un minut şi jumătate şi în care, la final, pe partea de unde se filmează, se vede maşina lui Anwar Honda Accord, din care ies cele două fete, şi Anwar, rănit fatal, întins nemişcat lângă maşină, pe partea cu trotuarul. Până duminică după-amiază, videoclipul fusese văzut de cel puţin 5,5 milioane de ori pe Twitter.

Poliţia nu le-a identificat pe fetele minore suspecte, dintre care una provine din Districtul Columbia, iar cealaltă din regiunea vecină Fort Washington, Maryland.

Anwar, care locuia în suburbia Springfield, Virginia, şi lucra pentru Uber Eats când a fost ucis, a fost descris într-o postare pe platforma GoFundMe ca fiind „un imigrant pakistanez muncitor care a venit în Statele Unite pentru a crea o viaţă mai bună pentru el şi familia sa”.

Citește și : Un deputat rus cere pedepse mai aspre pentru cei care-l INSULTĂ pe Putin

Campania GoFundMe, lansată în numele familiei sale, a strâns peste 500.000 de dolari până duminică după-amiază pentru a acoperi costurile înmormântării şi pentru a asigura un trai de viaţă familiei.

Numărul de furturi de autovehicule în Washington a crescut la 46 în primele cinci săptămâni ale anului, faţă de 8 în aceeaşi perioadă din anul precedent, a relatat miercuri The Post, citând statistici ale poliţiei. Anul trecut au fost înregistrate în total 345 furturi de autoturisme, o creştere cu 143% faţă de anul precedent, a scris ziarul.