DISTRIBUIȚI

Două fete au fost rănite după ce au fost atacate pe drumul către şcoală, luni dimineaţa, în sudul Germaniei, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, confirmând o informaţie difuzată iniţial de cotidianul Bild, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt nu a putut furniza alte detalii cu privire la atacul survenit la Illerkirchberg, un orăşel cu circa 5000 de locuitori la vest de Munchen.


Citeşte şi: Cotaţia barilului de ţiţei Brent creşte după plafonarea preţului la ţiţeiul rusesc – Black News

Citeşte şi: Cotaţia barilului de ţiţei Brent creşte după plafonarea preţului la ţiţeiul rusesc – Black News

Potrivit Bild, atacatorul a acţionat cu un cuţit.

După ce a ajuns la faţa locului şi le-a acordat asistenţă celor două fete grav rănite, poliţia a stabilit că un suspect s-a refugiat într-o clădire din apropiere, iar cei aflaţi înăuntru au fost reţinuţi, a indicat pentru postul local SWR Wolfgang Juergens, purtător de cuvânt al poliţiei din Ulm. Acesta nu a precizat câte persoane se aflau în clădirea respectivă şi dacă vreuna dintre ele este presupusul atacator.