DISTRIBUIȚI
© Sputnik / Moscow City Court

Două experte independente ale ONU au cerut luni o anchetă internaţională în cazul otrăvirii în august a opozantului rus Aleksei Navalnîi, unul dintre cei mai virulenţi critici ai Kremlinului, solicitând totodată „eliberarea lui imediată”, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

„Având în vedere răspunsul inadecvat al autorităţilor naţionale, utilizarea armelor chimice interzise şi tiparul aparent al tentativei de crimă vizată, credem că ar trebui efectuată o investigaţie internaţională de urgenţă pentru a stabili faptele şi a clarifica toate circumstanţele referitoare la otrăvirea lui Navalnîi”, au declarat Agnes Callamard, raportorul special pentru execuţiile extrajudiciare, sumare şi arbitrare, şi Irene Khan, raportor special cu privire la promovarea şi protecţia libertăţii de opinie şi expresie, într-un comunicat comun.


Citește și : Guvernul israelian este obligat să limiteze monitorizarea cazurilor de coronavirus de către serviciile de securitate

„Credem că otrăvirea lui Navalnîi cu Noviciok a fost deliberat comisă pentru a trimite un avertisment clar şi sinistru că aceasta va fi soarta oricui va critica şi se va opune guvernului. Noviciok a fost precis ales pentru a provoca frică”, au apreciat cele două cunoscute experte ale ONU.

Cele două experte, a căror opinie nu angajează ONU, cer din august guvernului rus să se asigure că o „investigaţie credibilă şi transparentă care respectă standardele internaţionale este rapid efectuată, iar concluziile acesteia sunt făcute publice”.

Apreciind că răspunsul autorităţilor este nesatisfăcător, ele subliniază că o anchetă internaţională este „deosebit de crucială în prezent când Navalnîi este deţinut de guvernul rus şi se află sub controlul său”.

„Lansăm un apel către guvernul rus să ceară sau să autorizeze o anchetă de această natură”, mai solicită ele.

Justiţia rusă a confirmat săptămâna trecută condamnarea militantului anticorupţie în vârstă de 44 de ani într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care el, precum şi multe capitale occidentale şi organizaţii neguvernamentale, îl denunţă ca fiind drept politic.

Arestarea sa la 17 ianuarie a provocat în Rusia ample manifestaţi, la care autorităţile au răspuns prin arestarea a peste 11.000 de participanţi, pasibili de amenzi şi pedepse cu închisoarea.

Aleksei Navalnîi a fost, de asemenea, condamnat la o amendă pentru „defăimare”, în timp ce este vizat de alte dosare judiciare, inclusiv o anchetă pentru escrocherie, care i-ar putea aduce alţi zece ani de închisoare.

Principalul oponent al Kremlinului a sosit duminică la 200 de kilometri est de Moscova, în regiunea Vladimir, pentru a executa într-o colonie penală o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare, pe care el şi susţinătorii săi o denunţă drept politică.

Justiţia rusă a transformat în ianuarie o pedeapsă cu suspendare la care fusese condamnat în 2014 în închisoare cu executare.

Citește și : Ungurii se vaccinează, dar nu știu cu ce! Socialiștii de la Budapesta protestează

În 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că, în respectivul dosar, Aleksei Navalnîi şi fratele său Oleg au fost privaţi de dreptul lor la un proces echitabil, denunţând hotărâri ale justiţiei „arbitrare şi vădit nerezonabile”.

Aleksei Navalnîi este vizat de numeroase proceduri judiciare de la revenirea sa în ianuarie în Rusia după cinci luni de tratament în Germania, în urma otrăvirii sale cu Noviciok. Rusia neagă orice rol în boala sa şi afirmă că nu a văzut dovezi că el a fost otrăvit, aminteşte Reuters.