DISTRIBUIȚI
Reuters

Două deputate din Germania şi una din Spania au manifestat luni în faţa închisorii din Londra unde este închis Julian Assange, cerând Marii Britanii şi Uniunii Europene să împiedice extrădarea fondatorului WikiLeaks spre SUA, informează AFP, scrie Agerpres.

Deputatele Heike Hansel şi Sevim Dagdelen, din partea partidului german de stânga Die Linke, şi deputata spaniolă Anna Miranda (Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană) ar fi trebuit teoretic să-i facă o vizită luni lui Julian Assange la Ambasada Ecuadorului din Londra, potrivit partidului Die Linke şi WikiLeaks.


Citește și : Șeful diplomației ungare: Fondurile europene nu sunt un cadou, ci o compensaţie pentru deschiderea pieţelor companiilor occidentale

Dar australianul de 47 de ani a fost plasat în detenţie după arestarea sa joi în clădirea misiunii diplomatice a Ecuadorului, unde se refugiase cu şapte ani în urmă pentru a scăpa de un mandat de arestare britanic pentru acuzaţii de viol şi de agresiune sexuală în Suedia, acuzaţii pe care le-a negat mereu.

Julian Assange este de asemenea vizat de o cerere de extrădare din partea SUA, care îl acuză că a ajutat-o pe fosta analistă a serviciului american de informaţii Chelsea Manning să obţină o parolă pentru a accesa mii de documente clasificate drept secret de apărare.

În faţa închisorii de înaltă securitate din Belmarsh (sud-estul Londrei), unde este închis Assange, cele trei parlamentare au agitat pancarte cu înscrisuri precum ‘Libertate pentru Assange!’ şi ‘Nu extrădării către SUA!’.

‘Ne confruntăm cu un imperativ umanitar acum când Assange este în detenţie în Marea Britanie şi când o cerere de extrădare către SUA a fost depusă împotriva lui’, a declarat Ana Miranda, evocând ameninţări cu moartea proferate – potrivit acesteia – de responsabili americani.

O astfel de extrădare ar constitui un ‘precedent periculos’ pentru jurnalişti, a mai spus ea.

Citește și : Trump cere companiei Boeing să remedieze avionul 737 MAX şi să-i facă un ‘rebranding’

Sevim Dagdelen a cerut la rândul său Regatului Unit, precum şi UE să blocheze această extrădare: ‘Uniunea Europeană trebuie să ia măsuri pentru a proteja un editor-jurnalist persecutat politic’, a declarat ea, îndemnând ţara sa şi Spania să-i acorde azil politic.

Cele trei parlamentare au spus între altele că aşteaptă răspuns la o cerere de a se întâlni cu Assange în închisoare.