DISTRIBUIȚI
The Independent

Președintele american Donald Trump urmează să întreprindă o vizită în zonele afectate de uraganul Florence, călătoria urmând să se desfășoare săptămâna viitoare, „atunci când se va stabili că vizita sa nu va perturba” operațiunile de salvare, a anunțat Casa Albă, potrivit postului CNBC.

Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a mai spus vineri că vizita ar putea avea loc la începutul ori mijlocul săptămânii viitoare, scrie mediafax.


Citește și : Fâşia Gaza: Trei protestatari palestinieni, ucişi de tiruri israeliene

La rândul său, Roy Coooper, guvernatorul Carolinei de Nord, a declarat că o vizita președintelui Trump va fi stabilită la „timpul adecvat”.

Cel puțin cinci persoane, inclusiv o mamă și copilul ei, au murit în Carolina de Nord din cauza intemperiilor produse de uraganul Florence.

După ce a ajuns pe uscat ca un uragan de categoria 1, Florence a fost retrogradată la stadiul de furtună tropicală vineri după-amiază, a comunicat Centrul Național pentru Uragane.

Până la 1,7 milioane de persoane din statele americane Carolina de Sud, Carolina de Nord și Virginia au primit ordin de evacuare, însă nu este clar câte dintre acestea au și făcut acest lucru.

Citește și : Taifunul Mangkhut a atins coastele statului Filipine