DISTRIBUIȚI
Noi.md

Donald Trump şi-a exprimat vineri satisfacţia privind o „reuniune foarte bună” pe tema Afganistanului cu cei mai apropiaţi consilieri şi miniştri ai săi, dând asigurări că intenţionează să ajungă la un acord de pace cu talibanii pentru a pune capăt conflictului declanşat în 2001, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Tocmai ce a luat sfârşit o foarte bună reuniune privind Afganistanul. Mulţi din tabăra celor care se opun acestui război vechi de 19 ani şi noi înşine intenţionăm să încheiem un acord, dacă este posibil”, a postat pe Twitter preşedintele american.


Citește și : Miliardarul american Jeffrey Epstein s-a sinucis prin spânzurare, confirmă autopsia sa

Casa Albă a semnalat cu câteva minute înainte progrese în vederea pregătirii unui acord de pace cu talibanii, precizând, de asemenea, că discuţiile între Donald Trump şi principalii săi consilieri şi miniştri s-au derulat „foarte bine”.

Preşedintele american a discutat la clubul său de golf din Bedminster, în New Jersey, cu mai mulţi înalţi responsabili, printre care ministrul apărării Mark Esper, secretarul de stat Mike Pompeo şi şeful de stat major, generalul Joseph Dunford.

„Discuţiile s-au focalizat asupra negocierilor în curs şi a unui eventual acord de pace şi reconciliere cu talibanii şi guvernul din Afganistan. Reuniunea s-a derulat foarte bine şi negocierile continuă”, a precizat într-un comunicat Hogan Gidley, purtător de cuvânt adjunct al Casei Albe.

„În cooperare strânsă şi continuă cu guvernul din Afganistan, rămânem angajaţi pentru a ajunge la un acord de pace complet, care să conţină o reducere a violenţei şi o încetare a focului”, a precizat la rândul său Mike Pompeo într-un comunicat.

La reuniune au mai fost prezenţi, potrivit şefului diplomaţiei SUA, vicepreşedintele Mike Pence, consilierul pentru securitate naţională John Bolton, emisarul american pentru Afganistan Zalmay Khalilzad şi directoarea CIA, Gina Haspel.

Citește și : Norvegia: Suspectul acuzat de atac armat într-o moschee îşi recunoaşte faptele

Această reuniune intervine la câteva zile după încheierea ultimului ciclu de convorbiri între SUA şi talibani la Doha.

Mai multe surse americane lasă să se înţeleagă în ultimele zile că un acord între Washington şi talibani ar putea fi iminent, dar rămân de soluţionat unele puncte şi Zalmay Khalilzad s-ar putea deplasa din nou în regiune în zilele următoare pentru a continua, sau chiar încheia, negocierile.

El a declarat la sfârşitul ultimelor convorbiri că echipele de negociere s-au concentrat „asupra detaliilor tehnice” şi au fost „productive”.

Americanii şi talibanii au început discuţiile directe în urmă cu un an.

Washingtonul vrea să reducă prezenţa militară americană în Afganistan, unde sunt desfăşuraţi 14.000 de soldaţi americani.

SUA încearcă în primul rând să pună capăt războiului costisitor declanşat în 2001. Donald Trump a repetat în mai multe rânduri că doreşte să-i readucă „acasă pe băieţi”.