DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său sud-coreean Moon Jae-in s-au angajat duminică, într-o convorbire telefonică, să ‘colaboreze strâns’ la succesul viitorului summit între Washington şi Phenian, după ameninţările acestuia din urmă că va anula întâlnirea, transmite AFP, potrivit agerpres.

Potrivit unui comunicat al preşedinţiei sud-coreene, Trump şi Moon au discutat despre ‘ultimele acţiuni nord-coreene’ şi au convenit să ‘colaboreze strâns’ pentru succesul summitului din 12 mai, din Singapore, între preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.


Citește și : Cuba: Una din cutiile negre ale avionului prăbușit vineri la Havana a fost găsită

Trump îl va primi pe Moon marţi, la Washington.

După ultimele luni de apropiere şi de destindere diplomatică, Phenianul a operat miercuri o revenire spectaculoasă la retorica sa tradiţională, evocând posibilitatea de a anula summitul din iunie.

Citește și : Venezuela: Alegeri prezidențiale boicotate de opoziţie. Maduro şi Falcon, la egalitate în sondaje

Ministrul adjunct de externe nord-coreean, Kim Kye Gwan, a acuzat SUA că forţează Phenianul ‘la o renunţare nucleară unilaterală’. În plus, Phenianul a anulat discuţii la nivel înalt cu Sudul, în semn de protest faţă de desfăşurarea de exerciţii militare americano-sud-coreene.