DISTRIBUIȚI
Fox News

Fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump a sosit miercuri dimineaţă în Senat pentru o nouă audiere, înaintea căreia a afirmat că îşi menţine declaraţiile anterioare din cadrul anchetei Congresului cu privire la ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale din 2016, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Nimic de corectat’, a declarat Donald Trump Jr., la sosirea pentru audierea cu uşile închise în comisia senatorială pentru serviciile de informaţii.


Citește și : Mexic: Vânzarea avionului prezidenţial va ajuta la finanţarea unui plan de control al migraţiei

Donald Trump Jr., care administrează afacerile familiei din fruntea Trump Organization, a mai fost audiat timp de mai multe ore de diferite comisii ale Senatului în 2017.

Preşedintele s-a declarat luna trecută ‘foarte surprins’ de noua convocare a fiului său de această comisie, controlată de republicani.

Senatorii vor să revină asupra unora dintre primele declaraţii, care ar putea contrazice fapte scoase la lumină între timp, arată presa americană.

Ei vor mai ales să-l chestioneze din nou cu privire la întâlnirea avută cu o avocată rusă la Trump Tower din New York, în iunie 2016, în plină campanie prezidenţială, a scris Washington Post.

Avocata le-a promis participanţilor – printre care Donald Trump Jr. şi Jared Kushner, ginerele şi consilier apropiat al preşedintelui – ‘informaţii compromiţătoare’ despre rivala democrată a miliardarului, Hillary Clinton.

Citește și : Poliţia cipriotă a găsit cadavrul celei de-a șaptea victime a criminalului în serie

Senatorii vor, de asemenea, să pună întrebări despre proiectul, abandonat între timp, de construire a unui Trump Tower la Moscova.

Donald Trump Jr. şi şefii comisiilor au ajuns la un acord care limitează numărul de întrebări din cadrul audierii, care va dura în jur de patru ore, mai indică Washington Post.