DISTRIBUIȚI

Preşedintele SUA, Donald Trump, a ridicat joi criza dependenţei de opiacee la rangul de stare de „urgenţă a sănătăţii publice” şi a promis că va eradica acest flagel în SUA care ucide aproape 150 de americani zilnic, relatează AFP. 

Preşedintele american intenţionase iniţial să declare stare de „urgenţă naţională”, dar Casa Albă a optat în final pentru stare de „urgenţă a sănătăţii publice de amploare naţională”, formulă considerată mai adaptată pentru a riposta acestei crizei a opiaceelor, stupefiante care fac ravagii prin dependenţă şi provoacă zeci de mii de morţi anual în SUA.


„Putem fi generaţia care pune capăt crizei opiaceelor”, a declarat cel de-al 45-lea preşedinte al SUA în cadrul unui anunţ făcut la Casa Albă, înconjurat de foşti toxicomani, rude ale victimelor din cauza supradozelor şi medici specializaţi.

„Ne va lua mai mulţi ani, chiar decenii, pentru a ne debarasa societatea de acest flagel”, a recunoscut el, dar „lucrând împreună, vom învinge criza opiaceelor”. „Ne vom elibera ţara de teribila suferinţă a abuzurilor de droguri”, a asigurat el.

Se estimează că circa două milioane de americani sunt în prezent dependenţi de opiacee, o categorie de stupefiante care înglobează medicamentele analgezice eliberate pe bază de reţetă precum OxyContin, Fentanyl, precum şi heroina, amestecată adesea cu substanţe de sinteză.

În acest context, preşedintele-miliardar a afirmat joi că Agenţia americană a medicamentului (FDA) ceruse deja ca un „opiaceu cu grad înalt de risc” – pe care nu l-a numit – să fie retras de pe piaţă imediat.

El a mai avertizat că va urmări „destul de rapid” în justiţie persoanele şi întreprinderile „care au făcut rău americanilor.

Donald Trump a promis de altfel să evoce împreună cu omologul său chinez Xi Jinping, în cursul apropiatei sale vizite la Beijing, cazul Fentanylului, un opiaceu de sinteză produs în China. Şi, potrivit lui, Xi „va face câte ceva” în legătură cu aceasta.

Trump recunoscuse în august că situaţia sanitară provocată de criza opiaceelor releva o situaţie de urgenţă naţională. O astfel de declaraţie ar fi permis deblocarea fondurilor federale prevăzute în caz de dezastre naturale.

În mod contrar, declaraţia de urgenţă a sănătăţii publice nu deblochează niciun fond suplimentar din partea guvernului federal, dar Casa Albă va cere Congresului să crească fondul alocat acestei crize, au afirmat responsabili ai administraţiei.

Această declaraţie prezidenţială va fi în vigoare 90 de zile şi va putea fi reînnoită.

Măsura, au subliniat aceiaşi responsabili, urmează să permită Ministerului Muncii să deblocheze fonduri destinate în mod normal salariaţilor deplasaţi pentru a le consacra unor persoane suferind de o dependenţă de opiacee şi a le ajuta să se desprindă din „ciclul dependenţei şi al şomajului”. Ea va facilita, de asemenea, accesul la tratamente prin telemedicină pentru persoanele care locuiesc în zone rurale, lovite cel mai dur de această criză.

În afară de anunţul împotriva acestei dependenţe, Donald Trump a împărtăşit auditoriului o amintire din istoria sa personală. Mai precis, din cea a fratelui să decedat Fred Trump, care – a spus el – a avut o „viaţă foarte dură din cauza alcoolului”. El îmi spunea: „Nu bea !”, a povestit el. „Şi l-am ascultat. Din acea zi, eu nu am mai luat niciun pahar”, asigură el, subliniind că dependenţele trebuie combătute încă de la cea mai fragedă vârstă.

Potrivit unei comisii speciale, creată de Donald Trump împotriva dependenţei şi a abuzului de opiacee, 142 de americani mor în fiecare zi din cauza unei supradoze de opiacee în 2015, adică mai mulţi decât numărul victimelor accidentelor rutiere şi al omuciderilor prin împuşcare.

New York Times estimează că 60.000 de persoane au murit în SUA din cauza supradozei de opiacee în SUA în 2016, adică o creştere cu 19 % faţă de 2015.